România, o ţară prea mică pentru conducătorii ei atît de mari

Tare greu trebuie să îi fie unei personaltăţi prodigioase să se nască într-o ţară mică şi săracă, în care îţi sînt recunoscute calităţile de excepţie abia după moarte şi poate nici atunci. Enescu, Brîncuşi, Cioran, sînt doar cîteva exemple de mari români care nu şi-au putut găsi împlinirea decît după ce s-au exprimat pe alte meleaguri, mai culte şi mai cu minte decît plaiurile mioritice.

Să îi privim, de exemplu, pe actualii conducători ai României. Cum poţi tu să fii un lider providenţial, să te lupţi eroic cu criza venită de afară, cînd supuşii tăi nu te înţeleg şi nu te suţin? Cum poţi tu să rămîi în istorie ca Preşedintele luminat care a venit de hac balaurului numit deficitul bugetar, cînd proştii ăia pe care îi conduci sînt cu capul doar la chestii insignifiante, se gîndesc doar la ce să mănînce şi la cu ce să se încălzească la iarnă?

Cum poţi tu să fii un ministru al Dezvoltării vizionar, sau un Premier de mare anvergură istorică, atunci cînd cei ce ar trebui să îţi susţină destinul au ca unice preocupări în viaţă lucruri mărunte şi degradante pentru condiţia umană precum pensiile nesimţite, preţul gigacaloriei sau traiul pe spinarea statului sufocat de paraziţii ăia care cer într-una ajutoare sociale?

De exemplu, preşedintele Traian Băsescu. Ce lider de succes ar fi fost dacă ar fi avut norocul să îi încapă pe mînă o ţară precum Japonia, unde oamenii muncesc din proprie iniţiativă mai mult decît e cazul şi nici salarii pe măsura efortului depus nu se înjosesc să ceară. Ce realizări demne să fie consemnate în istoria universală ar fi avut, pe măsura carismei sale de lider internaţional!

Dar aşa, să conduci o ţară de oameni puturoşi, obraznici şi bolşevici pe deasupra, care au tupeul inimaginabil de a refuza să îşi părăsească gospodăriile de bună voie pentru a răspunde...

 

Citeşte tot articolul pe Invectiva.ro