Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2014

Liberalism la plasă de 10 kg

Ieri și alaltăieri am fost din nou la Sibiu. Nu ca să îl văd pe Iohannis de aproape, că nu este ceva extraordinar, ci cu treabă, dimpreună cu soția. Cum Valea Oltului este moartea șoferiei, dacă ai ghinion să prinzi un T.I.R. în față, pînă la deschiderea autostrăzii Pitești – Sibiu, probabil atunci cînd România va deveni a 7-a putere economică în Europa, adică atunci cînd vor rămîne doar șapte țări pe Bătrînul Continent, noi preferăm varianta Brașov – Făgăraș – Sibiu. Ieri, la întoarcere, nu știu din ce cauză, poate era ceva în aer, ne-a lovit pe amîndoi așa, un elan gospodăresc, și am oprit pe marginea drumului, undeva după Făgăraș, să cumpăram cartofi de la localnici. Trei saci de cîte 10 kg am cumpărat! Azi i-am adus în casă. Stau și mă uit mîndru la ei, am așa, un sentiment de responsabilitate, de greutate socială – iarna asta, cel puțin pînă la Revelion, am rezolvat-o cu barabulele. Trebuie spus că, în desele noastre drumuri prin țară, eu și soția mea, deși sî