Nu imi mai place sa merg pe strada prin Bucuresti, cu precadere prin cartiere, dar nu numai. Peste tot, unde te uiti, vezi aproape numai melteni, cocalari, boschetari. Daca nu, dai peste foarte multi oameni tristi, suparati, furiosi, apasati vizibil de traiul de zi cu zi. Dai peste oameni rai si prosti, de multe ori, animale pe doua picioare. Vezi batrini jerpeliti, flaminzi, ori maturi murdari, care nu s-au mai spalat pe dinti de citiva ani, vezi tineri dezorientati, care habar nu au ce e cu ei, inculti si prosti. O societate aflata vizibil in degringolada, fara nici cel mai mic semn ca lucrurile s-ar putea imbunatati. Din contra. Nu in ultimul rind, vezi ciini costelivi, murdari, bolnavi, care te fac sa ti se rupa sufletul cind te gindesti la ei si la situatia generala in care se afla, la toata nebunia din ultimele saptamini si dintotdeauna. Nu mai pot sa umblu pe strada stiind ca nu pot sa ii ajut pe toti. Nu mai vreau sa ma strecor prin...
Cimilituri post-apocaliptice (inițial m-am gîndit la cimitiruli, dar af fi fost, totuși, prea mult, chiar dacă trăim în plin post-umor)…