Procesul Căprioarei

Mai mulţi oameni

dintre aceia care se laudă în gura mare

cu faptul

că sînt oameni

Au vînat într-o zi o căprioară.

Întîmplarea face că au prins-o vie.

Aşa că au pus-o într-o cuşcă

şi au adus-o la judecată.

- Tu, căprioaro, tu ştii cine sîntem noi?

zise unul mai plin de el

la minte şi trup.

- Ştii ce onoare este pentru tine

că o să ajungi în farfuriile noastre?

- Tu, căprioaro, ai măcar idee

Cît ne-am zbătut noi

să te prindem

şi cît ne vom mai zbate

să te gătim?

Căprioara, speriată, tremură toată

cu ochii mari

în faţa grozăviei ce i se întîmplă

refuză să se prosterneze

de dragul călăilor săi.

- Tu, căprioaro, zise altul

visezi tu măcar

ce friptură extraordinară

o să iasă din tine?

Dar căprioara, speriată, tremură toată

cu ochi de căprioară

a priceput de la început

ce era de priceput

chiar de la început.

- Cum îndrăzneşte?

strigară toţi

strînşi roată în jurul cuştii

cu pumnii strînşi

cu dinţii încleştaţi

cu ochii scoşi din orbite de furie.

- Cum îndrăzneşte?

să vină în faţa noastră

cu ochii ăştia de căprioară?

- Cu faţa asta de sfîntă?

- Pe cine crede că impresionează?

- Ticăloasa!

Dar căprioara

cu ochii săi de căprioară

altcumva nu ştia să fie

speriată, a tremurat toată

a fost căprioară

pînă în ultima clipă.  

     

Alecsandru Ion, 2 ianuarie 2013