Ion Alecsandru-the saga continues

Azi, 22 august 2016, au venit pe lume puii mei, fetitele lui tata, Tamara si Eliza. Sa fiti frumoase si destepte, minunile lui tata, sa va faceti mari si sa va bucurati de viata. Si mai ales sa aveti un suflet bun. O sa il aveti, pentru ca va trageti din doi oameni buni, taticul si mamica voastra. Taticul vostru este fericit. Ii ride sufletul.

Despre cum denaturează ”mass media”  din România adevărul, în cel mai pur dispreț față de realitate și față de niște concepte goale astăzi de conținut, cum ar fi deontologia profesională, bunul-simț sau respectul față de ceilalți actori sociali: De două zile urlă ”televiziunile de știri” despre ”pistolarul din Vitan care a pus pistolul la tîmplă unor studenți”. Pistolarul din Vitan este de fapt un cetățean al cărui copil mic nu este lăsat constant să se odihnească de niște derbedei care fac noaptea gălăgie sub geamul omului. A încercat să se înțeleagă cu ei omenește, să îi convingă, cu vorba bună, să nu mai facă noaptea gălăgie. Studenții, pardon, derbedeii, au fost însă foarte obraznici și i-au dat cu tifla. Atunci omul s-a enervat și situația a degenerat în schimb reciproc de pumni și palme. Aflat în vădită inferioritate numerică, ”pistolarul” a scos o armă neletală, cu bile, să se apere. A fost însă de ajuns ca televiziunile tabloide de știri de la noi să facă ...

Usor-usor, UEFA a transformat competitiile europene de fotbal, fie ca sint inter-cluburi, fie la nivel de nationale, intr-un fel de Eurovision. Consecintele sint pe masura: multa lumina, mult luciu, multa butaforie, fotbal din ce in ce mai putin. Eh, ce mai conteaza calitatea meciurilor? Banii sa iasa! Maciurile nu se mai masoara in goluri, cornere si off-sideuri, ci in audiente, galeti de popcorn si pahare de suc vindute. Doar nu putea sa lase globalizarea corporatista de izbeliste un domeniu cu potential asa de mare! Fotbalul nu mai e un sport, e "un spectacol", o explozie de lumina si culoare. Mai ales ca, dupa ce competitiile fotbalistice au devenit evenimente degustate de largul public consumator, multi vad, putini pricep. Cu cit mai multi, cu atit mai bine! Sau viceversa?

Moare Michael Jackson. Moare Luciano Pavarotti. Moare B.B.King. Moare Lemmy Kilmister. Moare Prince. Mor  unul cite unul. Mor si nu poti sa faci nimic in legatura cu asta. Mor si iti dai seama ca lumea ta se duce, ca ramii cu Beyonce, Lady GaGa si Rhianna. Mor si realizezi ca nici tu nu mai ai 20 de ani. Mor si stii ca toti murim. Mor si ai vrea sa mai stea o clipa.

M-am tot gindit ce as putea sa scriu, legat de concertul Death DTA, de pe 4 aprilie, de la Arene. Imi e greu sa scriu ceva destept, pentru ca experienta a fost pentru mine una eminamente emotionala, deci orice relatare va fi subiectiva. Atit pot sa spun: am fost la multe concerte in viata mea, in tara si afara, la trupe mari sau mai putin cunoscute, in cluburi cu citeva sute de spectatori sau la open-air-uri cu audiente de mii de oameni. Niciodata nu mi s-a intimplat insa ce am patit la Death DTA: cind a inceput piesa The Philosopher, prima dupa introul Out of Touch, mi s-au taiat picioarele, am simtit ca ma podideste un plins isteric si ca lesin.     Eram ca pustoaicele alea isterice, la concertele lui Michael Jackson. Eu, barbat de 40 de ani, cu ceva experienta de viata la activ, zic eu. Steve, Bobby si Gene au aratat si s-au auzit senzational, a fost o experienta cu adevarat suprarealista, demna de memoria lui Chuck Schuldiner.   Pentru mine, ...

Dupa un an presarat cu amenintari si atentate teroriste, incendii, inundatii, dezastre naturale si accidente de tot felul, care de care mai teribile, Omenirea a intrat si in 2016. Daca ni-l imprumuta Gigi Becali si noua un pic, sa ne tina Dumnezeu!

Rest in peace, Chuck. You'll always be with me, in my heart, in my head and in my soul.