Treceți la conținutul principal

Ce-i în uşă şi-n capuşă

Pe una din uşile glisante de la ieşirea din Aeroportul Otopeni era lipită, nu demult, o coală de hîrtie pe care scria cu pixul, cu litere de-o şchioapă: ’’ Defect’’ . Angajaţii aeroportului încercau astfel să îi prevină pe călătorii ce veneau de pe terminalul de sosiri să nu se posteze în faţa uşii, căci aceasta nu se va deschide decît prin cine ştie ce minune. Toate bune şi frumoase, pînă la un moment dat, cînd de pe terminal vine în mare viteză un bărbat cu două valize mari în mîini şi care, după aspect, se vedea de la distanţă că este occidental şi că nu prea e obişnuit cu obiceiurile şi tradiţiile ţării în care tocmai sosise. Acesta frînează în ultima clipă în faţa uşii cu pricina şi constată uluit că nu se deschide. După cîteva secunde de aşteptare, începe un dans pe loc, cu mişcări stînga-dreapta şi sus-jos ale corpului, în speranţa că îndărătnica uşă se va hotărî, în sfîrşit, să se deschidă. Cum era de aşteptat, nu se întîmplă nimic. Atunci bărbatul dă măsura perseverenţei cu care se spune despre occidentali că sînt înzestraţi, lasă ambele valize jos din mîini şi începe să se agite în faţa uşii, cu mişcări ordonate, aproape ritmice, sperînd că astfel va fi detectat de senzorul uşii şi că va putea să iasă, în sfîrşit, din incinta aeroportului. Străinul părea destul de hotărît să rezolve uşa şi nu se ştie cum s-ar fi terminat această situaţie dacă unui român care trecea prin apropiere şi care, vazînd hîrtia cu ’’ Defect’’, se îndrepta deja spre cealaltă cale de acces în aeroport, nu i s-ar făcut milă de el şi nu i-ar fi arătat cu degetul cealaltă uşă. Astfel, occidentalul a putut face cunoştinţă cu o veche zicală românească, care spune că nu tot ce zboară se mănîncă, nu toate scările rulante rulează, nu toate uşile glisante glisează şi, mai mult ca sigur, nu tot ce candidează merită să se integreze.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic