Treceți la conținutul principal

Jocul de-amendaţi ascunselea

Aflat cu treburi prin centrul Bucureştiului, am fost tare bucuros şi uimit în acelaşi timp să văd un loc liber pe un trotuar, loc în care puteam să îmi parchez maşina fără să îmi aduc contribuţia zilnică la bunăstarea patronilor parcărilor Dalli. După ce am parcat şi m-am asigurat că maşina nu încurcă în nici un fel circulaţia, nici a maşinilor, nici a pietonilor, am vrut să plec şi să îmi văd de treabă. Problema e că la mică distanţă, patru-cinci metri, o poliţistă de la poliţia rutieră făcea ce ştiu ei mai bine: tăia chitanţe maşinilor parcate în apropiere. Am zăbovit preţ de cîteva secunde lîngă maşină, aşteptînd ca poliţista să îmi spună că nu am voie să parchez acolo, dar cum aceasta m-a ignorat complet, chiar mi-a lăsat impresia că se ascunde de mine printre celelale maşini, am vrut să mă îndepărtez şi să să mă ocup de lucrul pentru care ajunsesem în zonă. Imaginea poliţistei cu chitanţierul în mînă nu mi-a dat însă pace şi, după ce m-am îndepărtat puţin de maşină, m-am întors să văd ce face. Nu mică mi-a fost surprinderea şi neplăcerea să văd că aceasta a aşteptat să mă îndepărtez şi că încerca să îmi pună în mare grabă anunţul că voi primi amenda acasă pe parbrizul maşinii. Am fugit înapoi, ca să o întreb pentru ce mă amendează şi de ce nu m-a ferit din calea păcatului contravenienţei, însă poliţista pur şi simplu m-a ignorat şi a încercat să se îndepărteze. În urma insistenţelor mele, făcute aproape în pas alergător, pentru că reprezentanta legii mai-mai că o luase la fugă ca să scape de mine, m-am trezit înconjurat de alţi doi-trei poliţişti, probabil din acelaşi echipaj, care au început pe un ton violent să mă acuze că le hărţuiesc colega, că m-au filmat în flagrant delict cum am parcat pe trotuar şi că îmi arată ei mie! Aşa am aflat că ediţia de colecţie a codului rutier din 2003 interzice parcarea pe trotuar, chiar dacă nu sînt indicatoare în zonă care să arate acest lucru. Cum nu am reuşit, în cele din urmă, să aflu numele şi gradul poliţistei, pentru că distinşii ei colegi au făcut un zid viu în jurul ei, abia aştept să primesc acasă procesul verbal prin poştă, pentru a-i vedea, în sfîrşit, delicata-i semnătură şi a putea face o reclamaţie la superiorii ei din poliţia rutieră. Lăsînd la o parte faptul că a refuzat să se prezinte, în urma solicitării mele exprese, încălcînd astfel legea, tare mult vreau ca şefii ei să afle de comportarea absolut mojică şi mîrlănească de care a dat dovadă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic