Treceți la conținutul principal

Un ochi plînge, unul îşi rîde în barbă

Luna octombrie a anului 2004 a debutat cu o premieră absolută în viaţa publică autohtonă. Românii au putut vedea pentru prima oară, cu ocazia anunţului făcut de Theodor Stolojan că se retrage din cursa pentru Preşedenţie, un politician plîngînd în public. Nu s-a stabilit pînă acum, părerile fiind încă împărţite, dacă Traian Băsescu a plîns cu lacrimi de crocodil sau doar cu lacrimi de vechi lup de mare, hîrşîit în aprigele lupte politice dîmboviţene, cert este însă că din tot ineditul evenimentului cu pricina doar lacrimile au rămas în amintirea românilor. Nimeni nu îşi mai aminteşte de misterioasa boală de care s-a îmbolnăvit subit Theodor Stolojan, nici de promisiunile făcute de acesta că va reveni cu lămuriri suplimentare atunci cînd sănătatea i-o va permite. Mult mai grav, nimeni nu mai spune nimic despre declaraţiile şocante făcute ulterior de Traian Băsescu, cum că cel căruia i-a luat locul în cursa pentru prezidenţiale s-ar fi retras de fapt datorită stresului provocat de şantajul la care era supus de către PSD, partidul la Putere la acea vreme şi principal adversar politic. Băsescu a vorbit atunci despre faptul că Theodor Stolojan ’’s-a retras pentru a scăpa de presiunea extraordinară a sistemului ticălos’’ şi de şantajul pe care PSDul îl pregătea cu probe inventate. Lacrimile lui Băsescu au revenit pe scena politică şi după ce acesta a ajuns la timona ţării, dar Preşedintele a uitat să mai aducă explicaţii şi probe prin care să lămurească situaţia extremă în care ar fi fost pus Stolojan în 2004. S-a mai făcut referire doar la atotprezentele grupuri de interese, care au fost plasate ba în presă, ba în Guvern, dar singurul grup de interese dovedit şi pedepsit ca atare pînă acum a fost format din două băbuţe arestate pentru că nu au putut să îşi plătească o amendă de cîteva milioane de lei vechi. Nici sistemul ticălos şi eventualii săi reprezentanţi din PSD, nici grupurile de interese de care vorbea Băsescu nu par acum a fi deranjate foarte tare de regimul pe care acesta îl conduce, cu excepţia lui Adrian Năstase pe care procurorii DNA l-au deranjat foarte tare atunci cînd i-au şters termopanele de praf. Traian Băsescu nu trebuie să îşi facă însă probleme prea mari în perspectiva viitorului său politic, pentru că s-a dovedit a fi gata oricînd să mai verse cîte o lacrimă atunci cînd situaţia o cere, iar poporul român este, după cum se ştie, un popor de oameni buni, sensibili la suferinţă şi emoţii sincere.

Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.28 (165), 7 septembrie 2006 - 13 septembrie 2006

Comentarii

  1. Ma gandeam sa incerc si eu sa candidez pe acelasi sistem. Apar la Tv si incep sa plang, cat de nefericita sunt eu pentru tarisoara mea, coane.
    Lumea e sensibila la lacrimi din pricina telenovelelor. Nu mai fac distinctia intre film si realitate. Asta e problema noastra. Ma intreb daca il apuca plansul si pe Nastase, cum l-ar fi ajutat. O sa-l rog sa planga, de curiozitate, nu ca il vreau presedinte. Dar mai bun ala, decat asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. O sa fiu banal: marea nenorocire este ca noi vorbim despre astfel de politicieni, ca sintem nevoiti sa ii comparam, comentam, etc. Eu mai degraba as vrea sa il vad plingind pe Vadim - asta da, ar fi o imagine.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic