Treceți la conținutul principal

Promisiunea politică are picioare scurte

Noţiunea de pîine şi circ a căpătat în România post-decembristă valenţe nebănuite, a fost ridicată pe cele mai înalte culmi ale ridicolului. Românul deschide în ultimii ani televizorul pentru a se relaxa cu o nouă formă de divertisment: gîlceava nesfîrşită dintre oamenii politici şi flecăreala interminabilă a talk-showurilor. Problema este însă că nici o ştire nu a reuşit să ţină prim-planul mai mult de o săptămînă, promisiunile oamenilor politici rar depăşind graniţele emisiunilor sau articolelor de ziar în cadrul cărora au fost făcute.


Altă primărie cu aceeaşi pălărie
În campania electorală din primăvara lui 2005, actualul Primar general, domnul Adriean Videanu, a preluat programele şi subiectele de discuţie publică, altfel spus promisiunile, de la mult mai popularul său înaintaş, Traian Băsescu. Acesta nu putea să îşi permită să priveze ţara de cel mai carismatic Preşedinte dintre marinari pe care România putea să îl aibă şi este de înţeles că lucruri mărunte precum curăţenia Bucureştiului, asfaltarea şi reabilitarea străzilor, fluidizarea circulaţiei, construcţia de locuinţe sociale, repararea şcolilor, reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, curăţarea lacurilor din nordul Capitalei, etc., lucruri promise chiar de el, au fost lăsate în grija celui ce avea să îi succeadă în funcţie. Nodul gordian al disputei electorale pentru Bucureşti în 2005 a fost prioritatea pe care candidatul Alianţei DA, Videanu, o acorda construirii pasajului Basarab şi înfiinţării de parcări subterane, proiecte absolut necesare pentru fluidizarea traficului infernal din Capitală, în contradicţie cu programele PSDului de asfaltare şi introducere de reţele de apă şi canalizare pe toate străzile cartierelor mărginaşe. În august 2006, adică la aproape jumătatea mandatului de primar al domnului Adriean Videanu, singurele realizări vizibile sînt bordurile absolut impecabile pe care le are acum Bucureştiul şi cozile interminabile de maşini, maşini ce se încăpăţînează să circule mai departe prin şantierele deschise de edilul şef al Capitalei la fiecare colţ de stradă, Videanu neavînd nici o reţinere în a le recomanda şoferilor ca pe timpul mandatului său să mai meargă şi pe jos, că face bine la sănătate. În timp ce România a cerut de la Uniunea Europeană o amînare a termenului pînă la care să elimine veceurile din fundul curţilor, spunînd că este foarte greu să realizeze acest lucru în toate comunele şi satele izolate, în Bucureşti nu se mai spune nimic despre miile de gospodării care nu au canalizare şi apă curentă, poate pentru că asta a fost promisiunea lui Vanghelie, iar despre curăţarea lacurilor Colentinei se aude cîte ceva doar cînd răceşte vreo găină şi un cartier întreg este pus în carantină datorită suspiciunii de gripă aviară.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.26 (163), 24 – 30 august 2006

Întoarcerea preşedintelui risipitor
Cu ceva vreme înainte de a începe vacanţa parlamentară, prin luna iunie, preşedintele PSD Mircea Geoană declara cu convingere că pesediştii trebuie să uite în vara asta de concedii şi că trebuie să se pregătească „cu motoarele la maximum“ pentru eventualele alegeri anticipate. El a promis că va da exemplu personal şi nu îşi va lua vacanţă, ca să pregătească partidul pe care cu înţelepciune îl conduce pentru revenirea la putere. Cu toate acestea, odată cu venirea vacanţei parlamentare, domnul Geoană nici nu a mai avut răbdare să stea să ungă clădirea Parlamentului cu untură, ca să o mănînce cîinii, domnia sa plecînd cu familia într-o îndelungată vacanţă în Statele Unite. Deşi scena politică românească a fiert toată vara, preşedintele PSD a pierdut astfel ocazia să îşi facă auzit punctul de vedere în subiecte fierbinţi precum retragerea trupelor româneşti din Irak sau deconspirarea foştilor colaboratori ai Securităţii. La întoarcerea din lunga vacanţă americană Mircea Geoană a declarat candid că PSDul ’’reporneşte motoarele’’ , dar se pare că acestea sînt deja ţinute turate de planurile lui Iliescu şi Năstase de a reveni în frunte partidului şi de întîlnirile în secret ale acestora. La şcola de vară pe care PSDul a ţinut-o săptămîna trecută la Vatra Dornei, pesediştii de rînd din sală puteau fi auziţi cum critică supăraţi prestaţia lui Mircea Geoană din fruntea partidului şi cum se întreabă retoric de unde a avut acesta bani pentru 24 de zile de vacanţă petrecute în State, în condiţiile în care el însuşi a declarat că familia lui este ’’relativ înstărită’’.’’Programul de guvernare al PSD’’, despre care se spunea că va fi prezentat la Vatra Dornei, nici nu a mai fost dat publicităţii, pentru că cel ce trebuia să îl întocmească, fostul ministru pesedist al Finanţelor, Mihai Tănăsescu, a urmat neabătut modelul impus de preşedintele PSD şi s-a aflat la rîndul lui toată vara în concediu. Geoană a încercat totuşi o explicaţie, spunînd că vacanţa în care s-a aflat a fost, de fapt, una semi-activă. Odată revenit, el a reluat în forţă atacurile asupra Puterii, căci trebuie rezolvate rapid toate problemele de imagine ale PSDului, mai ales că pînă la vacanţa de Crăciun nici nu mai este aşa mult timp.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.27 (164), 31 august 2006 - 6 septembrie 2006

Un ochi plînge, unul îşi rîde în barbă
Luna octombrie a anului 2004 a debutat cu o premieră absolută în viaţa publică autohtonă. Românii au putut vedea pentru prima oară, cu ocazia anunţului făcut de Theodor Stolojan că se retrage din cursa pentru Preşedenţie, un politician plîngînd în public. Nu s-a stabilit pînă acum, părerile fiind încă împărţite, dacă Traian Băsescu a plîns cu lacrimi de crocodil sau doar cu lacrimi de vechi lup de mare, hîrşîit în aprigele lupte politice dîmboviţene, cert este însă că din tot ineditul evenimentului cu pricina doar lacrimile au rămas în amintirea românilor. Nimeni nu îşi mai aminteşte de misterioasa boală de care s-a îmbolnăvit subit Theodor Stolojan, nici de promisiunile făcute de acesta că va reveni cu lămuriri suplimentare atunci cînd sănătatea i-o va permite. Mult mai grav, nimeni nu mai spune nimic despre declaraţiile şocante făcute ulterior de Traian Băsescu, cum că cel căruia i-a luat locul în cursa pentru prezidenţiale s-ar fi retras de fapt datorită stresului provocat de şantajul la care era supus de către PSD, partidul la Putere la acea vreme şi principal adversar politic. Băsescu a vorbit atunci despre faptul că Theodor Stolojan ’’s-a retras pentru a scăpa de presiunea extraordinară a sistemului ticălos’’ şi de şantajul pe care PSDul îl pregătea cu probe inventate. Lacrimile lui Băsescu au revenit pe scena politică şi după ce acesta a ajuns la timona ţării, dar Preşedintele a uitat să mai aducă explicaţii şi probe prin care să lămurească situaţia extremă în care ar fi fost pus Stolojan în 2004. S-a mai făcut referire doar la atotprezentele grupuri de interese, care au fost plasate ba în presă, ba în Guvern, dar singurul grup de interese dovedit şi pedepsit ca atare pînă acum a fost format din două băbuţe arestate pentru că nu au putut să îşi plătească o amendă de cîteva milioane de lei vechi. Nici sistemul ticălos şi eventualii săi reprezentanţi din PSD, nici grupurile de interese de care vorbea Băsescu nu par acum a fi deranjate foarte tare de regimul pe care acesta îl conduce, cu excepţia lui Adrian Năstase pe care procurorii DNA l-au deranjat foarte tare atunci cînd i-au şters termopanele de praf. Traian Băsescu nu trebuie să îşi facă însă probleme prea mari în perspectiva viitorului său politic, pentru că s-a dovedit a fi gata oricînd să mai verse cîte o lacrimă atunci cînd situaţia o cere, iar poporul român este, după cum se ştie, un popor de oameni buni, sensibili la suferinţă şi emoţii sincere.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.28 (165), 7 septembrie 2006 - 13 septembrie 2006

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic