Unde sunt intelectualii de stanga? Unde-s pumnalele? Unde - s pistoalele? Caii si flintele?
In ‘89 aveam 13 ani. Nu am fost la Revolutie. Nici nu am inteles mare lucru la vremea aia. Cine a inteles ceva a profitat de moment si a plecat din tara, cat s-a putut pleca la liber, pana in iunie 90.
Cert este ca, influentat si de parinti si de ce auzeam in jurul meu, eram anticomunist convins si ridicam in slavi oranduirea capitalista si economia de piata ce (credeam eu, credeam noi – o,vai!) vor aduce Romania pe linia de plutire. Libertatea de miscare, de opinie, libera initiativa, concurenta, mediul profesional integru, etc., etc., vorbe goale cu care se minteau romanii slabi de inger. Printre care recunosc ca ma numaram si eu, un pre-puber nestiutor. Dar si restul romanilor de rand sunt de scuzat: dupa 50 de ani de comunism feroce, nu puteau decat sa creada ce au citit in carti sau ce le spuneau fostii comunisti, convertiti acum peste noapte in oameni de bine.
Problema a aparut pe masura inaintarii in varsta. ”Fa mama, o scoala, ca o sa iti prinda bine”. Am facut. Si mi-a prins bine. Dar cu totul altfel decat am anticipat eu: mi-a deschis ochii. Am putut sa ma angajez in firme straine sau cu capital strain si sa ii vad pe luminosii capitalisti occidentali direct la sursa. Si m-am lovit de aceleasi probleme de care s-au lovit parintii mei cu o generatie inainte, in plina era comunista: nepotism, servilism, spagi. Firme care orbite de castig distrug vieti si familii dar care invoca binele, interesul comun. Si asa am inceput usor-usor sa nu mai fiu chiar asa de convins de binefacerile capitalismului. Iar de comunism, ce sa mai zic, ca doar il stim cu totii…
Dupa o jumatate de veac de comunism a te declara de stanga in Romania ridica multe sprancene. Ca si cum stanga inseamna neaparat Emil Bobu. Ce treaba avea asta cu stanga? Sau cu vreun sistem politic in general? Ce legatura au urmasii lui, ce se declara reprezentantii oamenilor simpli, cu stanga? Ponta si Nastase in tricouri cu Che Guevara – o imagine care nu merita alt comentariu decat acela ca era cat p-aci sa imi arunc eu tricoul cu respectivul personaj la gunoi. In Romania nu exista sindicate. Acolo unde exista, liderii de sindicat sfarsesc cu un cutit in spinare. Sau, varianta fericita, intra intr-un partid si isi trag jeep si vila.
Unde sunt intelectualii de stanga? Vin obositi de la munca noaptea pe Magheru si zgaiesc a paguba ochii pe vitrinele librariilor. De intrat nu intra, ca ar trebui sa isi amaneteze tricourile cu Guevara ca sa cumpere o carte. Asteapta vremea iluzorie in care vor putea sa isi exprime parerile, acum neavand loc de stangistii din Primaverii si Baneasa, care isi afiseaza steaguri cu revolutionarul argentinian pe la balcoanele vilelor.
I.A. , martie 2005
In ‘89 aveam 13 ani. Nu am fost la Revolutie. Nici nu am inteles mare lucru la vremea aia. Cine a inteles ceva a profitat de moment si a plecat din tara, cat s-a putut pleca la liber, pana in iunie 90.
Cert este ca, influentat si de parinti si de ce auzeam in jurul meu, eram anticomunist convins si ridicam in slavi oranduirea capitalista si economia de piata ce (credeam eu, credeam noi – o,vai!) vor aduce Romania pe linia de plutire. Libertatea de miscare, de opinie, libera initiativa, concurenta, mediul profesional integru, etc., etc., vorbe goale cu care se minteau romanii slabi de inger. Printre care recunosc ca ma numaram si eu, un pre-puber nestiutor. Dar si restul romanilor de rand sunt de scuzat: dupa 50 de ani de comunism feroce, nu puteau decat sa creada ce au citit in carti sau ce le spuneau fostii comunisti, convertiti acum peste noapte in oameni de bine.
Problema a aparut pe masura inaintarii in varsta. ”Fa mama, o scoala, ca o sa iti prinda bine”. Am facut. Si mi-a prins bine. Dar cu totul altfel decat am anticipat eu: mi-a deschis ochii. Am putut sa ma angajez in firme straine sau cu capital strain si sa ii vad pe luminosii capitalisti occidentali direct la sursa. Si m-am lovit de aceleasi probleme de care s-au lovit parintii mei cu o generatie inainte, in plina era comunista: nepotism, servilism, spagi. Firme care orbite de castig distrug vieti si familii dar care invoca binele, interesul comun. Si asa am inceput usor-usor sa nu mai fiu chiar asa de convins de binefacerile capitalismului. Iar de comunism, ce sa mai zic, ca doar il stim cu totii…
Dupa o jumatate de veac de comunism a te declara de stanga in Romania ridica multe sprancene. Ca si cum stanga inseamna neaparat Emil Bobu. Ce treaba avea asta cu stanga? Sau cu vreun sistem politic in general? Ce legatura au urmasii lui, ce se declara reprezentantii oamenilor simpli, cu stanga? Ponta si Nastase in tricouri cu Che Guevara – o imagine care nu merita alt comentariu decat acela ca era cat p-aci sa imi arunc eu tricoul cu respectivul personaj la gunoi. In Romania nu exista sindicate. Acolo unde exista, liderii de sindicat sfarsesc cu un cutit in spinare. Sau, varianta fericita, intra intr-un partid si isi trag jeep si vila.
Unde sunt intelectualii de stanga? Vin obositi de la munca noaptea pe Magheru si zgaiesc a paguba ochii pe vitrinele librariilor. De intrat nu intra, ca ar trebui sa isi amaneteze tricourile cu Guevara ca sa cumpere o carte. Asteapta vremea iluzorie in care vor putea sa isi exprime parerile, acum neavand loc de stangistii din Primaverii si Baneasa, care isi afiseaza steaguri cu revolutionarul argentinian pe la balcoanele vilelor.
I.A. , martie 2005
Comentarii
Trimiteți un comentariu