Treceți la conținutul principal

Unde sunt intelectualii de stanga ?

Unde sunt intelectualii de stanga? Unde-s pumnalele? Unde - s pistoalele? Caii si flintele?

In ‘89 aveam 13 ani. Nu am fost la Revolutie. Nici nu am inteles mare lucru la vremea aia. Cine a inteles ceva a profitat de moment si a plecat din tara, cat s-a putut pleca la liber, pana in iunie 90.

Cert este ca, influentat si de parinti si de ce auzeam in jurul meu, eram anticomunist convins si ridicam in slavi oranduirea capitalista si economia de piata ce (credeam eu, credeam noi – o,vai!) vor aduce Romania pe linia de plutire. Libertatea de miscare, de opinie, libera initiativa, concurenta, mediul profesional integru, etc., etc., vorbe goale cu care se minteau romanii slabi de inger. Printre care recunosc ca ma numaram si eu, un pre-puber nestiutor. Dar si restul romanilor de rand sunt de scuzat: dupa 50 de ani de comunism feroce, nu puteau decat sa creada ce au citit in carti sau ce le spuneau fostii comunisti, convertiti acum peste noapte in oameni de bine.

Problema a aparut pe masura inaintarii in varsta. ”Fa mama, o scoala, ca o sa iti prinda bine”. Am facut. Si mi-a prins bine. Dar cu totul altfel decat am anticipat eu: mi-a deschis ochii. Am putut sa ma angajez in firme straine sau cu capital strain si sa ii vad pe luminosii capitalisti occidentali direct la sursa. Si m-am lovit de aceleasi probleme de care s-au lovit parintii mei cu o generatie inainte, in plina era comunista: nepotism, servilism, spagi. Firme care orbite de castig distrug vieti si familii dar care invoca binele, interesul comun. Si asa am inceput usor-usor sa nu mai fiu chiar asa de convins de binefacerile capitalismului. Iar de comunism, ce sa mai zic, ca doar il stim cu totii…

Dupa o jumatate de veac de comunism a te declara de stanga in Romania ridica multe sprancene. Ca si cum stanga inseamna neaparat Emil Bobu. Ce treaba avea asta cu stanga? Sau cu vreun sistem politic in general? Ce legatura au urmasii lui, ce se declara reprezentantii oamenilor simpli, cu stanga? Ponta si Nastase in tricouri cu Che Guevara – o imagine care nu merita alt comentariu decat acela ca era cat p-aci sa imi arunc eu tricoul cu respectivul personaj la gunoi. In Romania nu exista sindicate. Acolo unde exista, liderii de sindicat sfarsesc cu un cutit in spinare. Sau, varianta fericita, intra intr-un partid si isi trag jeep si vila.

Unde sunt intelectualii de stanga? Vin obositi de la munca noaptea pe Magheru si zgaiesc a paguba ochii pe vitrinele librariilor. De intrat nu intra, ca ar trebui sa isi amaneteze tricourile cu Guevara ca sa cumpere o carte. Asteapta vremea iluzorie in care vor putea sa isi exprime parerile, acum neavand loc de stangistii din Primaverii si Baneasa, care isi afiseaza steaguri cu revolutionarul argentinian pe la balcoanele vilelor.

I.A. , martie 2005

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic