Treceți la conținutul principal

Evoluţia specimenelor

Motto: dacă Darwin a avut privilegiul să poată studia evoluţia speciilor în insulele Galapagos, în România de astăzi poate fi urmărită de către cei interesaţi evoluţia specimenelor.

Marean Vanghelie, acest adevărat vîrf de lance al PSD-ului, se arată a fi cel mai aprig spirit şi cea mai luminată minte a partidului din care face parte, dacă e să ne luăm după frecvenţa cu care apare pe televizoare. Purtătorul de cuvinte al celui mai mare partid din opoziţie (sic!) nu scapă nici un prilej să siluiască limba română şi bunul simţ, în apriga lui luptă cu tot ce mai poate fi normal în ţara asta. Lăsînd la o parte faptul că a muşcat mîna care i-a dat să mănînce şi l-a ajutat să urce treptele ierarhice ale organizaţiei PSD Bucureşti, Vanghelie invocă în continuare interesul partidului, ale bucureştenilor, ale Sfîntului Duh, nici nu mai contează ale cui, atunci cînd vine vorba să îşi îndeplinească visele de preamărire. În timp ce Oprescu părăseşte, din cauza lui, partidul, Vanghelie rămîne în continuare pe baricade să ne înveţe cum e cu limba română şi cu bunul simţ. El a declarat recent că are poziţia pe care o are, în privinţa candidaţilor PSD pentru alegerile locale, pentru că refuză să se maimuţărească.
Iată deci cum asistăm, pe viu, la continua evoluţie a specimenelor. Darwin a avut dreptate. Dar el nu a mai apucat să prindă prima maimuţă care a refuzat să se maimuţărească în direct, la ore da maximă audienţă. Avînd acest comportament, de refuz al maimuţărelii, nu peste mult timp ne vom trezi cu Vanghelie evoluînd în om.

P.S.: Nu vreau să fiu prost înţeles. Nu mă deranjează că Vanghelie e ţigan. Mă supără însă teribil că e un analfabet şi o lichea, că a ajuns o persoană publică, că e mai mereu în centrul atenţiei. Mîine-poimîine, un model pentru copii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în