Treceți la conținutul principal

To blog or not to blog

Motto: „E ușor a scrie versuri, cînd nimic nu ai a spune.”

Probabil, cu atît mai ușor e să scrii proza, cînd nu ai nimic de zis. Mă rog, proză – vorba vine. Căci nu poate fi vorba de proză, decît arareori, în cazul blogosferei românești. Nici proză, nici informație, nici teorie, nici practică, nici nimic altceva folositor. Doar o flecăreală interminabilă și nefolositoare, la fel de superficială ca și cei ca o emit. „M-am trezit, mi-am băut cafeaua, mă doare burta, mă scarpin în fund și cît de mult îmi place, ies afară, m-am întors în casă, mi-e somn, mă culc, șamd, șamd.” Plus o vulgaritate înspăimîntătoare asezonată cu o violență omniprezentă, ca semne clare ale manelizării generalizate a societății românești. De fapt, probabil că asta este explicația calității deplorabile a blogosferei – materialul uman foarte îndoielnic al celor ce se hotărăsc să își verse lăturile prin intermediul unei pagini personale.

Ce m-a făcut să scriu aceste rînduri? Faptul că, în căutările mele interminabile pe net, am găsit ceea ce poate fi numit adevărata blogosferă. Un spațiu virtual, denumit „masa rotundă economică” (http://www.rtable.net/), în care zeci de economiști de pe vechiul și noul continent se confruntă, prin intermediul paginilor personale. Cînd am zis „se confruntă”, m-am referit la confruntări de idei, de teorii, de puncte de vedere, care mai de care mai interesante și mai spectaculoase. O adevărată desfătare pentru sprit și suflet. Nu înjurături, nu mîrlănii, nu exhibarea micilor ambiții și răfuieli personale. Un exemplu de adevărat spațiu intrelectual în care eu, unul, mă pot pierde ore întregi. Nu este neapărat vorba despre caracterul de natură economică al conținutului. Dealtfel, paginile economiștilor repectivi au un conținut mai general, nu neapărat cu trimitere la teorii sau realități economice. Cu ocazia asta, am mai avut o revelație – economiștii sunt niște retardați încuiați cu costum și cravată, închistați în cultura bancară, doar la noi. În lumea civilizată un economist este viu, gîndește, are păreri și nu se teme să și le facă publice, chiar dacă ele contravin opiniei generale. În fine, asta e o altă discuție – eu aici mă refeream la blogosfera de pe la noi.

Recent, mi-a trecut pe la urechi scandalul dintre bloggeri și jurnaliști. Sau, dintre bloggeri și Marius Tucă. Habar nu am despre ce este vorba, pentru că nu m-a interesat subiectul. Am avut lucruri mai bune de făcut, chestii mai deștepte de descoperit. Doar că nu mi-a plăcut generalizarea că toți bloggerii sînt niște cretini. Generalizare pe care, după cum sper că ați realizat, nici eu nu o fac. Sau, încerc să nu o fac. De fapt, poate că eu nici nu sunt un blogger veritabil. Sincer, habar nu am. Eu, de exemplu, prefer să stau ore întregi și să citesc chestii deștepte scrise de alții, decît să am orgoliul de a așterne pe hîrtie o banalitate creație proprie. Poate nu sînt în stare să scriu și eu chestii deștepte – ar putea spune răuvoitorii. Vă asigur că nu e chiar așa. Urmăriți acest blog și vă veți convinge.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic