Treceți la conținutul principal

Fotbal versus atletism

Fotbal versus atletism. A fost Bănel cel mai bun de la Euro?
Transmisiile televizate ale marilor competiţii fotbalistice ne-au obişnuit în ultimii ani cu o avalanşă de date statistice legate jocul de fotbal. Cîte cornere s-au bătut, cîte offside-uri s-au petrecut, cîte şuturi pe poartă, spre poartă sau în bălării s-au tras, cîte floricele s-au consumat pe cap de spectator furajat, şamd. Nu de multă vreme însă, o nouă minune a ştiinţei şi tehnologiei stîrneşte orgasme necontrolate comentatorilor de la televiziuni, mai ales celor care nu au pus în viaţa lor piciorul pe o minge de fotbal. Datorită sateliţilor geostaţionari, sistemelor GPS, plasei complicate de camere de luat vederi folosite în transmisiile meciurilor şi serviciilor de spionaj ce dispun de aparatură ultra-sofisticată, putem afla cîţi kilometri a alergat un fotbalist pe durata prezenţei sale în teren. Probabil că se poate afla şi cît aleargă în timpul liber după autobuz, sau ce şi cu cine o face pe la vestiare, dar astea sînt deja amănunte în care nu dorim să intrăm. Deşi, dacă judecăm din perspectiva goanei nebune după audienţă şi, deci, profit, a televiziunilor, nu ar fi de mirare ca în viitor să se difuzeze pe timpul pauzei dintre reprize un Big Brother cu fotbalişti. Pînă la urmă, vorbind strict din punct de vedere statistic, nu e neapărat un lucru rău să ni se prezinte ce kilometraje au jucătorii la bord. Dar să devină ăsta cel mai important aspect, cel puţin pentru unele minţi de fotbalişti prezente în capul unor comentatorilor tv, este deja prea mult. Pentru comparaţie, chiar dacă Ilie Dobre de la radio are cel mai mare debit verbal dintre toţi, tot cel mai enervant comentator rămîne. Bănel Nicoliţă, chiar dacă a dat kilometrajul peste cap, tot nu a fost în stare să dea o pasă utilizabilă. Căci fotbalul, pentru cine nu (mai) ştie, este caracterizat (încă) de pase, şuturi, fente, driblinguri, centrări, degajări şi, în cele din urmă, goluri. În pricipiu, acele activităţi care au ca obiect central o chestie rotundă din piele numită minge. Revenind la Bănel, efortul lui este de admirat, dar, din păcate, a confundat competiţiile. În Elveţia şi Austria nu s-au ţinut în nici un caz Europenele de atletism.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic