Treceți la conținutul principal

Stradivarius cu chiftele

Hrana pentru suflet este, fără îndoială, cel puţin la fel de importantă ca cea trupească. Aşa se poate explica hotărîrea organizatorilor unei banale conferinţe de presă de a oferi, în încheierea evenimentului, pe lîngă tradiţionalele aperitive şi deserturi, un concert cu ’’băiatul ăla care cîntă la stradivariusul lui Mădălin Voicu.’’ Care băiat s - a prezentat după conferinţă, aşa cum era înţelegerea, cu vioara în mînă, gata să mîngîie urechile fine ale specialiştilor din mediul bancar (conferinţa de presă era de fapt un seminar pe teme bancare) şi ale jurnaliştilor prezenţi la eveniment. Doar că, fideli principiului ’’nici pîine fără muncă, dar nici conferinţă fără aperitive’’, participanţii la eveniment au dat năvala la bunătăţile aranjate frumos de organizatori după nişte paravane, lăsînd artistul sedus şi neconsolat să presteze pentru pereţii încăperii şi pentru cei cîţiva invitaţi care, vrăjiţi de tema seminariului, adormiseră în scaune. Nu se poate spune însă ca cei de la mese nu au dat dovadă de bunăvoinţă faţă de momentul cultural ce se desfăşura la cîţiva metri de locul unde ei ronţăiau chiftele, căci violonistul a trebuit de vreo două ori chiar să le mulţumească cu formula:’’cei din spatele paravanului, să ştiţi că, dacă noi nu vă vedem, asta nu înseamnă că nu vă şi auzim.’’ În plus, între două biluţe de carne şi un sticks, tinerele melomane din spatele paravanului purtau discuţii legate tot de măiestria artistului, întrebîndu-se, pe bună drepate, dacă instrumentul la care cîntă este chiar Stradivariusul sau doar o imitaţie mai ieftină. Şi, ca o dovadă a interesului major şi a setei nestăvilite pentru cultură, mai ieşeau din cînd în cînd mestecînd de după paravan, pentru a privi concertul şi a da aprobator şi apreciativ din cap. Doar că nu se putea distinge foarte clar motivul unei aşa satisfacţii fără margini: concertul de vioară era unul de excepţie sau chiftelele pe care le dădeau gata între dinţi erau cu adevărat gustoase ?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic