Treceți la conținutul principal

Miliţia subculturală

Bună ziua - permiteţi-mi să mă prezint. Sînt subinspector Iohan Sebastian Băchăianu şi am fost numit de către superiorii mei mai culţi decît mine şeful miliţiei subculturale. Nu vă lăsaţi induşi în eroare, nu datorită numelui meu, ci pentru că tata a fost portarul de la casa de cultură a Ministerului de Interne, deci părerea unanimă a fost că am rădăcini adînci în cultura românească. Eu voi urmări, folosind mijloacele specifice, orice derapaj subcultural care îmi va fi adus la cunoştinţă şi voi avea grijă să fac un raport complet, care să vă fie transmis în cel mai scurt timp posibil. Să trăiţi !


Nu e budă precum pesta / Nici oraş ca Budapesta

La sfîrşitul lui iulie au venit în Bucureşti o groază de satanişti din ăia care se scălămbăie şi fac ca toate visele. Care mai pletoşi, care mai tunşi, albi şi negri deopotrivă, au dat concerte pe aici şi le-au dat de lucru colegilor mei de la Jandarmerie. Că au fost mobilizaţi să îi ţină în frîu pe bezmeticii ăia care nu au avut bani de aruncat decît pe bilete la concerte, în loc să tragă un chef pe cinste din ei. Dar cel mai mult m-a enervat satanistul ăla negru, unul, Lenny Kreveţi, parcă aşa îşi zice. Mi-a zis mie un coleg jandarm că ne-a luat la mişto, se prefăcea, sanchi, că e în Ungaria. Pe urmă şi-a cerut scuze, cum că, vezi-Doamne, l-a cam luat gura pe dinainte. Nu-ş cum dracului, dar începînd cu Surorile Kosak şi terminînd cu David Coverdale, toată lumea se crede în Ungaria, cînd ajunge din întîmplare prin Bucureşti. Acum, colac peste pupăză, vine şi Kreveţi ăsta şi o face de oaie. Păi, să îi fi dat eu vreo două pulane pe spate, ia să vezi cum îşi aducea imediat aminte unde e. Or fi fiind foarte buni kurtos kolacs, dar nici cu mititeii nu îmi e ruşine. În fine. Eu mi-am făcut doar datoria şi v-am raportat incidentul. În plus, dacă mi se permite, aş îndrăzni să înaintez şi o propunere pentru o posibilă măsură de remediere a situaţiei. Dacă se mai întîmplă vreodată ca vreun bezmetic din ăsta să uite în ce ţară e, cetăţenii din public nu au decît să părăsească concertul şi să îl bage în budapesta mă-sii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic