Treceți la conținutul principal

Apel către lichele – 4

De fapt, este chiar prima parte a unui apel către lichele ce, iată, din nefericire, a ajuns să aibă un caracter perpetuu, tocmai datorită ineficacităţii sale. Pentru că autorul primelor două apeluri a ajuns (sau a fost încă de la început) el însuşi o lichea, deci demersurile sale sunt lovite de nulitate şi ridicol. Iar cel de-al treilea apel către lichele este mai degrabă un avertisment furios, o încercare disperată de a perturba cîtuşi de puţin liniştea bănească a lichelelor, căci de linişte sufletească nu se poate pune problema. Apelul către lichele nu mai poate fi privit ca prima parte, a doua, partea a treia, a patra sau partea x. Trebuie să fie Apelul necontenit făcut de cei neînregimentaţi politic, de cei mulţi care cu sudoarea frunţii şi a palmelor lor hrănesc lipitoarea politico-economică ce sufocă această ţară.

Voi, oameni mici, fără nici cea mică fărîmă de demnitate, aveţi puterea şi vă puneţi oglinzi în casă. Voi, ipocriţi fără coloană vertebrală, slugi netrebnice ale potentaţilor zilei, pe care îi lingeţi neobosit în cur, daţi-vă foc limbilor cele amăgitoare Voi, sclavii propagandei de partid şi de Stat, autorii celor mai deşănţate opere de preaslăvire a ‚, personalităţii’’ unuia care nu dă doi bani pe voi, trageţi-vă singuri în ţepele din Piaţa Victoriei. Voi, aşa-zişii reprezentanţi ai societăţii civile şi ai intelectualităţii, liberi în cugete şi suflete independente tot atît cît sînt şi porcii care se înghesuie la troacă, nu mai rîniţi cu rîturile voaste împuţite în conştiinţa acestei naţii. Nu voi sînteţi intelectualii. Nu voi sînteţi societatea civilă. Pentru că un intelectual, aşa cum îi spune şi numele, gîndeşte, are intelect, este viu şi are reacţii. NU SE COMPLACE SERVIL ŞI CRIMINAL, ca o curvă de centură, atunci cînd stăpînul căruia îi linge mîna îl face în public tîmpit. Un intelectual adevărat nu îşi amputează organul demnităţii doar pentru a putea beneficia de o funcţie publică, de la adăpostul căreia să poată preschimba peniţa în volan de limuzină. Nu vă puteţi numi societate civilă, atît timp cît sînteţi înregimentaţi politic şi salivaţi grotesc de pe toţi stîlpii cu ocazia fiecărui scrutin electoral, cînd speraţi să vă căpătuiţi cu vreo funcţie publică bine plătită. Poate că pe cei mai săraci cu duhul îi puteţi prosti, dar românii cu un minim de bun simţ şi de educaţie v-au mirosit de mult hoiturile de incapacitaţi ai sorţii, fără nici un fel de personalitate şi fără absolut nimic de zis, care îşi găsesc unicul scop în viaţă în a parazita, la rîndul lor, imaginea publică şi beneficiile de care se bucură şobolanii politici. Aşa cum puricii care au parazitat guzganii au contribuit decisiv la răspîndirea ciumei în Europa medivala, voi, micii paraziţi ai şobolanilor politici, răspîndiţi ciuma neîncrederii şi a lehamitei în societatea românească. Nu vă cerem să beţi verde de Paris. Vă cerem doar să dispăreţi acolo unde vedeţi cu ochii şi să ne lăsaţi dracului în pace, căci prea multă nemernicie i-a fost dat acestui popor să îndure. Şi poate nu mai rezistă mult...

Comentarii

  1. Ai dreptate, sunt de acord , trezire la realitate si constiinta, asta ne trebuie.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic