În noaptea de vineri spre sîmbătă am fost la cel mai inedit concert la care am participat pînă acum. M-am dus să îl văd pe Igor Cavalera cum dă cîntare în club Fabrica, dimpreună cu soția sa și proiectul lor electro. Nu explicitez cine este Igor Cavalera – cine știe, cunoaște. Pe bilet scria că toată paranghelia începe la ora 20:00, așa că pe la 9 m-am prezentat cumințel la intrare, gata să primesc cu inima deschisă prima mea experiență electro live. În fine, nenorocirea a fost că la ora aia de-abia începeau cîntările din deschidere, așa că ne-au chinuit, timp de trei ore, de la 9 la 12, ca pe hoții de cai, pe mine și pe ceilalți 10, maxim 15 metaliști care venisem să îl vedem pe Cavalera în acțiune. După trei ore de muzică electro îndeajuns de monotonă să îl facă și pe cel mai calm om din lume să se urce pe pereți, iaca, odată ce se dă o perdea din spatele scenei la o parte și de după ea apar chiar Igor Cavalera și soția, respectiv, MixHell. Am uitat să spun că audiența era formată din 40, hai, cu indulgență, 50 de oameni, cu tot cu personalul localului și cu cei acreditați la eveniment. Între cei prezenți, și o mînă de metaliști cumsecade, care și-au călcat pe inimă și pe prejudecăți și au venit pe teren străin, doar pentru a-și putea vedea idolul de aproape. În afară de roackări, ceilalți habar nu aveau cine e Cavalera și se uitau mirați de ce, înainte de concert, se îmbulzeau niște cetățenii cu plete să se pozeze cu un altul, care stătea liniștit la o masă cu soția și sorbea tacticos dintr-un pahar Prigat de portocale. Igor a fost răbdător, a dat autografe și s-a pozat cu noi, încercînd în același timp să ne convingă de faptul că el nu este chiar Igor Cavalera, tobarul din Sepultura și unul din cei mai buni bateriști din aria metal, ci un cetățean venit incognito cu soția să presteze muzică electro. A ținut chiar să precizeze că de-acum încolo el vrea să cînte doar cu cei pe care îi iubește, respectiv, soția, fratele și nepoții, deci cei care se gîndesc la o reunire a lui cu Andreas și Paulo Jr. trebuie să își ia, cel puțin deocamdată, gîndul de la asta.
Concertul propriu-zis
Igor și soția chiar au cîntat electro. Cavalera la platane e la fel de grațios ca un elefant într-o vitrină cu bibelouri, ca să folosesc un clișeu. Mie unul mi s-a părut de-a dreptul penibil pe alocuri și nu pot să nu mă gîndesc decît că e un mare păcat de cunoștințele și talentul lui de tobar să se irosească în felul ăsta. Mai ales că, în cele 4 reprize de aproximativ 10 minute în care a intrat la tobe și a fost din nou în elementul lui, am putut vedea animalul dezlănțuit care a făcut din el obiectul admirației pentru foarte mulți din cunoscătorii genului metal. Dealtfel, pe toată durata concertului, vreo 8-9 metaliști, printre care mă aflam și eu, nu am făcut decît să îi arătăm toba și să îi facem semn să își vadă năibii de treabă și să lase mixerele în pace. Mai mult decît atît, unul din grupul strîns ca un monolit în jurul colțului de scenă în care se afla toba, a scris pe o hîrtie numele lui Igor și o săgeată către locul în care trebuia să se afle, respectiv, către tobă, și a ținut o bună bucată de vreme hîrtia deasupra capului. Cînd, în sfîrșit, Cavalera lua bețele în mînă, noi, metaliștii, îl primeam cu răcnete și urale, ca în reclama aia la bere, stîrnind mai degrabă fluierături din partea celorlalți. În schimb, cînd era Igor la mixere, restul audienței era în extaz (presupun că le plăcea ce meșterea el ecolo), iar pletoșii din colțul scenei erau mai degrabă apatici. Și așa am ținut-o timp de trei ore. Noi cu ,,Igor treci la tobe”, ăilalți cu „Igor fă-ne să dansăm”. Una peste alta, tot respectul pentru băieții care s-au aflat acolo în noaptea aia, și mă refer la metaliști, desigur. Ei, împreună cu scurtele reprize în care am avut posibilitatea să îl văd de foarte aproape pe Cavalera cum rupe toba (și ce tehnică incredibilă are să facă asta), m-au făcut să nu regret, pînă la urmă, lungile ore de mixing hell.
Şi, cu voia dumneavostră, autorul acestei relatări absolut subiective.
Concertul propriu-zis
Igor și soția chiar au cîntat electro. Cavalera la platane e la fel de grațios ca un elefant într-o vitrină cu bibelouri, ca să folosesc un clișeu. Mie unul mi s-a părut de-a dreptul penibil pe alocuri și nu pot să nu mă gîndesc decît că e un mare păcat de cunoștințele și talentul lui de tobar să se irosească în felul ăsta. Mai ales că, în cele 4 reprize de aproximativ 10 minute în care a intrat la tobe și a fost din nou în elementul lui, am putut vedea animalul dezlănțuit care a făcut din el obiectul admirației pentru foarte mulți din cunoscătorii genului metal. Dealtfel, pe toată durata concertului, vreo 8-9 metaliști, printre care mă aflam și eu, nu am făcut decît să îi arătăm toba și să îi facem semn să își vadă năibii de treabă și să lase mixerele în pace. Mai mult decît atît, unul din grupul strîns ca un monolit în jurul colțului de scenă în care se afla toba, a scris pe o hîrtie numele lui Igor și o săgeată către locul în care trebuia să se afle, respectiv, către tobă, și a ținut o bună bucată de vreme hîrtia deasupra capului. Cînd, în sfîrșit, Cavalera lua bețele în mînă, noi, metaliștii, îl primeam cu răcnete și urale, ca în reclama aia la bere, stîrnind mai degrabă fluierături din partea celorlalți. În schimb, cînd era Igor la mixere, restul audienței era în extaz (presupun că le plăcea ce meșterea el ecolo), iar pletoșii din colțul scenei erau mai degrabă apatici. Și așa am ținut-o timp de trei ore. Noi cu ,,Igor treci la tobe”, ăilalți cu „Igor fă-ne să dansăm”. Una peste alta, tot respectul pentru băieții care s-au aflat acolo în noaptea aia, și mă refer la metaliști, desigur. Ei, împreună cu scurtele reprize în care am avut posibilitatea să îl văd de foarte aproape pe Cavalera cum rupe toba (și ce tehnică incredibilă are să facă asta), m-au făcut să nu regret, pînă la urmă, lungile ore de mixing hell.
Şi, cu voia dumneavostră, autorul acestei relatări absolut subiective.
Comentarii
Trimiteți un comentariu