Treceți la conținutul principal

Romania cade in capcana portugheza

Portugalia este oferita de Fondul Monetar International (FMI) ca exemplu negativ de politici economice. Dupa mai multi ani de convergenta economica rapida, avand cresteri importante ale nivelului creditarii, salariilor si veniturilor, a intervenit, in 2001, o perioada de stagnare economica ce s-a prelungit pana azi. Aceasta evolutie a fost botezata de economisti "capcana portugheza".

Problemele majore ale Portugaliei au inceput odata cu trecerea la moneda unica, in 1999. Fiind una dintre cele mai sarace tari ale zonei euro, Portugalia se confrunta cu un deficit comercial structural. Desi tarile membre ale uniunii monetare sunt obligate, prin prevederile Pactului de stabilitate si crestere, sa aiba un deficit bugetar de maximum 3% din PIB, Portugalia inregistra in 2005 un deficit de 6,2%, cu perspective si mai negative. Exporturile Portugaliei se indreptau in 2005 in proportie de 80% catre UE, ceea ce a facut ca tara sa fie vulnerabila in fata importurilor ieftine. Astfel, deficitul comercial s-a adancit si mai mult. Rata somajului a crescut de la 4,09% in 2000 la 7,5% in 2005, Portugalia fiind singura tara din zona euro care, in 2004, nu inregistra crestere economica. Sursa de forta de munca ieftina si prost pregatita, Portugalia a inceput sa simta tot mai acut concurenta noilor membre ale UE, provenite din Est, care au devenit mai atragatoare pentru investitiile straine. Guvenul portughez s-a vazut nevoit sa ia masuri drastice de reducere a cheltuielilor sectorului public, pentru a mai reduce din deficitul bugetar.

FMI a propus, printre masurile ce pot fi luate pentru a evita ''capcana portugheza'', adica supraincalzirea si incetinirea ritmului de crestere economica, sa fie limitate investitiile in sectoarele necomerciale, cum ar fi cel imobiliar. Or, retorica politicianista si iresponsabila a autoritatilor romane in momentul ianuarie 2010 face referire in mod exclusiv la investitiile in sectorul imobiliar si in infrastrucura rutiera, prezentindu-le ca unice solutii pentru iesirea din criza economica. Abordare cu atit mai pagubosa cu cit parteneriatele public-private sint practic inexistente, lasind la mina clientelei politice sume exorbitante de bani destinate asa-zisei modernizari a infrastructurii. Asta in conditiile in care tocmai au fost anuntate masurile de impovarare fiscala si mai puternica asupra celor mai defavorizate dintre categoriile sociale.

Intrebat acum doi ani cu privire la posibilitatea ca Romania sa cada in capcana portugheza, Ion Ghizdeanu, Presedintele Comisiei Nationale de Prognoza, a declarat ca ''exista riscul ca, datorita prioritatii obiective acordate infrastructurii de transport, sa fie afectate alte sectoare si, intr-un viitor mai indepartat, chiar ritmul de dezvoltare economica; de aceea, este important ca prioritatea actuala pentru invatamant sa fie mentinuta. Pentru etapa actuala exista echilibru intre fondurile alocate infrastructurii de transporturi si banii distribuiti programelor de dezvoltare a resurselor umane. Pe viitor, trebuie insa investit mai mult in resursele umane.''
(preluare din ''Financiarul'' http://www.financiarul.com/articol_411/ion-ghizdeanu-trebuie-investit-in-capitalul-uman.html ).

In ce masura se investeste in prezent in resursele umane este mai mult decit evident. Sistemul de invatamint trece printr-o criza fara precedent, fiind impins de la spate de catre guvernanti sa faca saltul mortal in prapastie. Mai mult decit atit, Romania este prezentata de multi ani exclusiv ca o piata pentru forta de munca ieftina, iar profesionistii si meseriasii au plecat de ani de zile in alte tari, unde sint remunerati pe masura valorii lor.

Asa ca cei ce anunta pompieristic iesirea din criza in 2010 ar trebui sa o lase mai usor cu optimismul, daca ar avea o minima farima de bun simt. Pentru ca in Romania nu criza conjuncturala a fost cea mai grava si efectele ei vor trece o data cu imbunatatirea situatiei in Vestul cel pricopsit. Tara noastra se lupta insa din pacate in prezent cu efectele crizei structurale, neaose, romanesti, care vor fi resimtite pe termen lung si care vor face sa nu ne bucuram de prosperitate pentru mult timp de acum incolo.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic