Treceți la conținutul principal

Lapte, nu vorbe

În cazul clipului ,,Oreo - Ritual” apelul la instinctul matern (sau, cu voia dumneavostră, patern) a avut rezultate foarte spectaculoase. Astfel, vrăjite de gângurerile pline de farmec ale micului consumator de biscuiţi din reclamă, ambele categorii de public ţintă au reacţionat cât se poate de prompt. De o parte părinţii, care pot fi auziţi peste tot, în case, la cinema, în mijloacele de transport în comun şamd vorbind despre cât de drăgălaş este cel mic, mai ales că ,,sigur este băiatul actorului din reclamă, că seamănă cu el” şi fiind gata oricând să cumpere biscuiţi Oreo odraslelor lor doar pentru a repeta scena tandră din clip. De cealaltă parte, copiii, care recită în continuu, aproape ritualic, formula magică din reclamă: ,,răsuceşti, lingi crema, bagi în lapte şi mân’nci”. În urma unui asemenea succes la public, aproape că este în plus USP-ul ,,biscuiţii preferaţi ai laptelui”, care trece mai degrabă neobservat, la finalul spotului publicitar. Mai ales că succesul este asigurat şi în rândul responsabililor de la micile magazine de cartier care, aproape fără excepţie, au plasat biscuiţii „Oreuro” în cele mai avantajose poziţii de vânzare. ,,Oreo - Ritual” se dovedeşte astfel un clip care, deşi realizat cu buget mic, de criză, are efecte benefice evidente asupra produsului pe care îl reprezintă. Punct ochit, punct lovit.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic