Datorită monedei naţionale prea puternice, economia a făcut implozie. BNR poartă vina

Costurile crizei, suportate doar de populaţie şi IMM-uri, nu şi de bănci

Datorită monedei naţionale prea puternice, economia a făcut implozie

BNR poartă vina

Cursul şi inflaţia ar fi trebuit să funcţioneze ca nişte supape pentru economia naţională, afectată serios inclusiv de condiţiile economice externe, dar aşa, prin menţinerea ratei inflaţiei şi a cotaţiei monedei naţionale la nişte nivele ne-realiste, am asistat la prăbuşirea economică din ultima perioadă, ne-a declarat analistul economic Ilie Şerbănescu.

Dacă Banca Naţională a României (BNR) ar fi echilibrat cursul monedei naţionale cu economia, sectorul economic nu ar fi făcut implozie, aşa cum s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile, ne-a declarat fostul ministru al Finanţelor. În opinia lui Ilie Şerbănescu, inflaţia este pervertită de BNR, care o trage, în mod artificial, în jos, ca răspuns la comanda externă pe care o primeşte de la marea finanţă internaţională. Dealtfel, acesta este programul organismelor internaţionale financiare pentru toate ţările din Estul Europei, care sunt silite să ia măsuri contrare intereselor lor naţionale. Între acestea se numără menţinerea ratelor de inflaţie la un nivel cât mai redus, liberalizarea conturilor de capital (libera mişcare a capitalurilor), cursurile de schimb relativ fixe, indiferent de ciclul economic, precum şi deficitele masive externe la care au ajuns prin impunerea, mai mult sau mai puţin făţişă, a unui volum extrem de ridicat pentru creditele de consum.

Aşa cum se prezintă în momentul de faţă, cursul monedei naţionale îi avantajează pe cei care au credite la bănci, dar îi afectează pe toţi ceilalţi, care practic nu au nicio vină. Însă cercurile financiar-bancare internaţionale, reprezentate în România şi prin băncile comerciale, sunt interesate doar de profiturile lor. Acest lucru îl face pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, să menţină artificial cursul la nivelul actual, pentru a menţine relativ redus numărul restanţierilor la bănci, mai spune Ilie Şerbănescu. De exemplu, cursul leului este cam acelaşi acum , când economia este prăbuşită, cu nivelul înregistrat în perioada de boom economic de până în 2009, ceea ce este împotriva oricăror reguli economice. În felul acesta au de câştigat numai băncile, care în marea lor majoritate aparţin capitalului străin, în detrimentul economiei naţionale şi a antreprenorilor autohtoni, pentru că un leu puternic pune serioase piedici în calea exporturilor, dar este un aliat al instituţiilor de credit care, în felul acesta, nu se confruntă cu creşterea peste măsură a creditelor neperformante.

Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii ani în economia şi societatea românească, vom vedea că, în timp ce sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) au fost răpuse de criza economică, în timp ce a crescut cu peste 700.000 de oameni numărul şomerilor, băncile comerciale au fost fost foarte puţin afectate. Astfel, în sectorul bancar autohton activează în prezent tot 40 de instituţii de credit, la fel ca înaintea declanşării crizei economice, adaugă fostul ministru de Finanţe.

Două abordări diferite 

Mai mult decât atât, unul dintre factorii-cheie care au deter­mi­nat criza economică şi finan­ciară cu care s-au confruntat ţările din estul, centrul şi sudul Europei, precum şi ţările baltice, au fost chiar deciziile cu privire la politica mo­netară şi la variaţia cursurilor de schimb adoptate de  guvernele dife­ritelor ţări amintite, se arată într-o analiză realizată de macro­eco­no­mistul englez Edward Hugh. Astfel, dacă în ţările baltice şi Bulgaria cursul de schimb este unul fix şi nu a permis prea mult loc de manevră, iar Slovenia şi Slovacia au aderat la moneda unică europeană, factorii de decizie din Polonia, Cehia, Ungaria şi România au avut ca pârghii de acţiune în vede­rea redresării economiei atât poli­ticile monetare, cursurile de schimb ale monedelor naţionale, cât şi posi­bilitatea unor împrumuturi externe. 

Deciziile luate de guvernanţi în această privinţă au avut efecte  mai degrabă pozitive în Polonia şi Cehia, în timp ce în România şi Ungaria se pare că econo­miile naţionale au avut mai degrabă de suferit. Astfel, factorii de decizie din Polonia şi Cehia au ales să adopte o politică monetară strictă, preferând să lase cursul valutar să oscileze liber. În plus , guvernanţii din cele două ţări au luat decizii impuse de cerin­ţele pieţei libere şi de senti­mentul economic exprimat de inves­titorii în economiile polo­ne­ză, respectiv, cehă. Edward Hugh apre­ciază că decizia a fost una foarte ins­pirată, iar abili­tatea de a reduce rapid ratele de dobân­dă a condus la deprecierea mo­ne­dei, ceea ce a ajutat la susţinerea exporturilor.

De cealaltă parte, România şi Ungaria au sacrificat mult din con­tro­lul asupra politicii monetare, pre­fe­rând un anumit grad de stabilitate a cursului de schimb. Mai mult decât atât, cele două ţări s-au expus riscu­lui unei deprecieri puternice a încre­derii investitorilor în economie, odată cu apelarea la împrumuturi ex­ter­ne. Ca urmare a politicii de curs, factorii de decizie din cele două ţări nu au putut să facă nimic pentru sprijinirea industriilor autohtone, a căror competitivitate a început să fie subminată gradual. Lipsa exporturilor a condus la valori foarte mari ale deficitelor de cont curent, respectiv, la contracţia eco­no­miei, după ce piaţa nu a putut să mai susţină dezechilibrul dintre ex­port­uri şi importuri.

Alecsandru Ion,

toate drepturile rezervate.