Treceți la conținutul principal

Cine are carte, are pîrț

Pentru cine nu știe, Eurostat nu este un grup excentric de cercetători britanici, ci ditamai serviciul statistic al Comisiei Europene. Este însăși Uniunea Europeană, cum ar veni. 

Și pentru că a venit vara și majoritatea emisiunilor de divertisment au intrat în concediu ori s-au refugiat la mare, se pare că birocrații de la Bruxelles s-au hotărît să ia problema amuzării europenilor în propriile mîini.

Altfel nu se explică studiul dat publicității de Eurostat, în care se afirmă negru pe alb, nici mai mult, nici mai puțin, și aici vă rog să vă țineți bine de tastatură, că persoanele cu studii superioare din România sînt cel mai puțin expuse riscului sărăciei din toată Europa.


Asta dacă mai era nevoie de vreo confirmare a faptului că în instituțiile UE s-au adunat ciopor toți penibilii Pămîntului.

Și, ca să nu se mai supere unii și alții la auzul unor afirmații de genul celeia că școala românească scoate tîmpiți, iată că există și un aspect pozitiv al problemei.

Tîmpiți, tîmpiți, dar în nici un caz săraci. 

Și, spre deosebire de capetele școlite de prin procopsita Europă de Vest, în nici un caz săraci cu duhul.


Comentarii

  1. Este clar, studiul a fost făcut de niște bipezi foarte săraci cu duhul...de (lipsa) de carte sa nu mai vorbim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Au folosit criteriile mioritice : la noi sa fii sarac inseamna sa mori de foame . Daca n-am murit inca...suntem bogati !

    RăspundețiȘtergere
  3. mda... Ai dreptate Marian, au folosit standardele noastre. La noi, sa fii bogat inseamna sa supravietuiesti pana cu o saptamana inainte de salariu... cand rabzi ca nah, mai sunt catvea zile, le numeri voios, cume romanul, vesel cu haz la necaz. la salariul iei un mic si-o bere Si aia e!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic