Amenda Lear
Săptămîna trecută mi-am luat o amendă de circulaţie, că tot e taxa pe viciu în actualitate, iar şofatul în condiţii normale dacă nu este vicios, măcar încalcă legea. Adică, încăpăţînîndu-mă eu să nu merg ca după mort cu 50 de km la oră, am fost luat de radar cum goneam pe şoselele Capitalei cu ameţitoarea viteză de 65 de km la oră. Viciul fiind recunoscut şi acceptat, a urmat partea cea mai grea şi anume plata amenzii. Avînd în vedere că agentul de circulaţie, după ce mi-a recomandat extrem de amabil să mă grăbesc încet, m-a sfătuit să mă îndrept către cea mai apropiată unitate CEC pentru a plăti amenda, asta am şi făcut. Se ştie că pe principiul ’’greşeala recunoscută este pe jumătate iertată’’ amenzile de circulaţie plătite în maxim 48 de ore de la data faptei se înjumătăţesc. La CEC însă, stupoare. Funcţionara de acolo mi-a spus cu un zîmbet înţelegător că amenzile de circulaţie se plătesc doar la Administraţia Financiară a sectorului în raza cărui locuiesc. ’’ Ce oameni drăguţi’’ mi-am zis şi, cum tot aveam o groază de treabă, m-am îndreptat către Administraţia Financiară a sectorului 3. Tot scapam ieftin, dacă plăteam direct la ei, nu mai trebuia să le trimit prin poştă o copie a chitanţei, cum s-ar fi întîmplat dacă plăteam la CEC. Nici nu are rost să vă mai povestesc faptul că funcţionarul de la Administraţia Financiară nu recunoştea procesul verbal ca fiind încheiat chiar în acea zi şi că vroia sa plătesc toată amenda, pe motiv că scrisul agentului de circulaţie e ilizibil. Sau că a trebuit să fac pe banii şi timpul meu o copie a procesului verbal, că îi trebuia omului. Într-un final victorios, după mai multe drumuri (căci, de fapt, a trebuit să mă duc cu procesul verbal la Direcţia Taxe şi Impozite Locale, care e la cîteva clădiri distanţă de Administraţia financiară) şi doar cîteva ore pierdute, am reuşit să găsesc şi casieria. Doamna casieră a fost extrem de drăguţă şi mi-a luat banii, spre marea mea uşurare. Acum nu mai trebuie decît să fac o copie după chitanţă, dar şi după procesul verbal şi să le trimit prin poştă la poliţia rutieră, ca să ştie şi dumnealor că mi-am achitat amenda. Şi toate astea pentru că sînt un vicios şi îndrăznesc să circul prin oraş cu 65 de km pe oră.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.11 (148), 12 – 18 mai 2006
Civilul şi extratereştrii
Săptămîna trecută mă plimbam agale şi fără griji pe stradă, cînd deodată am avut neplăcutul sentiment că sînt urmărit. Şi cum povestirile despre extratereştrii care răpesc pămînteni în scopuri nu tocmai binevoitoare sînt destul de sumbre ca să îmi doresc să fiu eu primul bucureştean răpit de OZN-uri în cartierul Sălăjean din Balta Albă, m-am întors brusc şi destul de nervos să văd cine sînt cei care aveau o treabă cu mine. Speriaţi însă, probabil, de chipul meu de pămîntean, extratereştrii au turat OZN-ul şi au demarat în trombă. Am apucat totuşi să văd că OZN-ul era de fapt o Dacie Logan albă, iar dinăuntrul lui patru extratereştrii costumaţi cu uniformele albastre din dotare şi cu şepci asortate mă studiau cu interes. Pe portiera portiera Loganului scria, cu litere de-o şchioapă: Poliţia comunitară, Primăria sectorului 3. De extratereştrii de la circa 13 (cu respectul cuvenit, Garda) şi de Jandarmerie ştiam, îi văd mereu cum patrulează prin cartier. Cu poliţia comunitară recunosc însă că nu am avut de-a face pînă acum, probabil că sînt o specie nouă. Ce e însă de mirare este faptul că, în timp ce primăriile de sector se plîng că nu au bani pentru lucruri cum ar fi asfaltarea, introducerea de canalizare şi apă curentă pe multe din străzile cartierelor mărginaşe sau construirea de noi grădiniţe (mai nou am văzut că se stă la coadă ca să îţi înscrii copilul la o grădiniţă de stat), se găsesc fonduri suficiente pentru înfiinţarea şi dotarea unei Poliţii a primăriilor, care să îi urmărească pe pietoni dacă circulă regulamentar pe trotuare. De data asta am scăpat ieftin, dar pe viitor voi fi atent cînd voi ieşi la plimbare să trag de ureche căţeii care nu ajută persoanele în vîrstă să traverseze strada, să nu depăşesc pe bordură sau să semnalizez din timp schimbarea direcţiei de mers.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.15 (152), 8 – 14 iunie 2006
Varna se numără bobocii
Festivalul de muzică Monsters of Rock ce trebuia să se ţină la începutul lui august în Varna, Bulgaria, a fost strămutat în ultima clipă cu arme şi bagaje la Albena. Asta pentru că primarul Varnei, bulgar neaoş, după ce şi-a dat iniţial acceptul şi a dat verde organizatorilor să se ocupe de festival, s-a răzgîndit. 10 luni de muncă grea a organizatorilor au fost cît pe ce să se risipească în vînt pentru că primarul bulgar s-a hotărît în ultima clipă să interzică consumul de alcool în timpul festivalului şi să îi oblige pe participanţi să dea stingerea foarte devreme, pentru a-i nu deranja pe oamenii muncii din Varna. Astfel, virtuţile capitalismului neo-comunist din Europa de Est au ieşit încă o dată învingătoare în faţa vicioşilor şi drogaţilor ăia de occidentali, care au venit ei cu festivalurile şi cultura lor rock deşănţată să îi otrăvească pe oamenii de treabă. Se pare că şi organizatorii festivalului au ţinut să îşi ceară scuze, asumîndu-şi vina că nu au fost la curent modul de gîndire al foştilor secretari de partid de provincie din ţările fostului bloc comunist, ajunşi acum primari capitalişti cu acte în regulă.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.23 (160), 3 – 9 august 2006
Complexe de îngăduinţe
În cartierul Balta Albă din sectorul 3 se găseşte o adevărată oază de verdeaţă şi curăţenie, un cartier în cartier, oarecum în contrast cu zonele învecinate, localizat între bulevardele Nicolae Grigorescu (fost Leontin Sălăjan ) şi 1 Decembrie 1918. Locul se numeşte complexul de locuinţe Vitioara – Prevederii şi constă într-o aglomerare de vile cu un etaj construite de A.N.L. prin perioada 2002-2003, pe un fost teren viran. Nici nu are cum să nu fie mai curat complexul de locuinţe Vitioara – Prevederii decît restul cartierului Sălăjan (cum este el încă denumit de cei ce locuiesc în zonă), din moment de dimineaţa pînă seara, cuprinşi de o frenezie demnă de o cauză mai bună, angajaţii ROSAL ului veghează cu vigilenţă să nu se pună nici un fir de praf pe străzile şi trotuarele dintre vile, spălate de cîteva ori pe zi de stropitori care opresc însă apa cînd ajung pe străzile învecinate. Locatarii din blocurile de peste drum povestesc ca astă-iarnă aceleaşi străzi dintre vile erau cutreierate de pluguri şi utilaje de dezăpezire ale primăriei cînd primii fulgi de zăpadă abia începeau să cadă. Mai mult, odată zăpada curăţată, era aruncată de pe trotuarele vilelor pe trotuarele blocurilor de peste drum, ajungîndu-se la situaţia absolut hilară ca unele străzi să fie curăţate doar pe un sens de mers, cel dinspre vile. Întrebaţi ce cred despre acestă situaţie, locatarii blocurilor din jur au spus că la inaugurarea complexului de vile a fost zarvă multă, cu televiziuni şi cu fostul Prim-ministru, Adrian Năstase, venit să inaugureze locul de mînă cu Miron Mitrea, ex-ministrul Transportului, Construcţiilor şi Turismului în guvernarea P.S.D. Mai mult decît atît, fostul primar P.S.D. al sectorului 3, Eugen Pleşca, este văzut adesea plimbîndu-se pe aleile dintre vile, semn că este fericitul posesor al uneia dintre ele. Dar cum mai beneficiază locatarii vilelor de tratament preferenţial pe bani publici, avînd în vedere că între timp administraţia locală s-a schimbat, trecînd de la P.S.D. la Alianţă? Simplu, printre deţinătorii de vile în respectivul complex se numără şi arhitectul - şef al sectorului 3, domnul Dumitraşcu, menţinut în funcţie de primarul P.D. Liviu Negoiţă. Asta ca să se închidă gurile rele ce spun că politicienii români din partide diferite nu ştiu să colaboreze între ei atunci cînd trebuie să susţină o cauză comună. Cauza interesului propriu.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.9 (146), 27 aprilie – 3 mai 2006
Pui de manele
Prima Tv ne-a obişnuit ca în fiecare săptămînă să ne prezinte la sfîrşitul programului de ştiri de duminică seara faptele de vitejie ale cîte unui manelist de frunte. De fiecare dată, cîte un reprezentant al maneliştilor dă cu tifla fraierilor ălora de salariaţi cu normă întreagă, care înceracă să îşi tragă suflul înaintea începerii unei noi săptămîni obositoare, lăudîndu-se cu banii, casele, maşinile, concertele lui, după caz. În această săptămînă a fost rîndul lui Petrică Cercel să povestească cum a dat el gata Finlanda şi cum dansau finlandezii din buric de parcă erau ţigani sadea. Mai mult decît atît, cu ocazia concertului său, finlandezii care au participat şi-au însuşit şi primele noţiuni de limba română, căci au ţinut morţiş să ştie ce înseamnă ’’ţigan şucar’’. Totuşi, în ciuda superiorităţii evidente a manelelor asupra tuturor celorlalte muzici, fiul cel mic al lui Petrică Cercel, un puşti de vreo 7 ani, a declarat că, spre deosebire de tatăl şi fratele lui mai mare, el vrea să se axeze pe muzică clasică şi că îi plac Mozart, Bach şi Mendelson. Aşa se întîmplă cînd părinţii, ocupaţi cu turnee şi concerte, îşi lasă copiii nesupravegheaţi, însă probabil că pe măsură ce se va uita la Prima TV, copilul va reveni pe calea cea bună.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.29 (166), 14 – 20 septembrie 2006
Pata moşului şi pata babei
Este greu de spus dacă realizatorii clipului publicitar Savana – suc au avut iniţial ca idee utilizarea limbajului de şantier şi abia după aia s-au gîndit la cei doi muncitori cu glumele şi comportamentul de rigoare, sau viceversa. Probabil că totul a pornit de la USPul (Unique Selling Proposition) cu ‘’nu ţi se mai pune pata’’, prin care se încearcă a se convinge cumpărătorul că vopseaua promovată este uşor de curăţat. În spiritul reclamelor ‘’Unirea’’, dar şi a altora, de la jocul de cuvinte cu respectiva pată pînă la glumele proaste nu a mai fost decît un pas. Nu au lipsit clipului decît şuturile în fund şi palmele după ceafă, îndeletniciri de rutină printre muncitorii de pe şantier, pentru a ne convinge de superioritatea vopselei Savana şi de faptul că ea este preferata zugravilor. Se scapă totuşi din vedere faptul că nişte suflete mai sensibile ar putea evita să cumpere vopseaua de rigoare, tocmai pentru că nu ar dori să îşi vadă casa transfomată în poligon de încercare pentru glumele suburbane ale celor tocmiţi să le vopsească pereţii. Mai ales că aceştia, încurajaţi de reclamă, ar putea să arunce cu diverse obiecte lichide şi solide pe respectivii pereţi, pentrucă ei, oameni simpli, nu s-au prins că faza din reclamă e o metaforă. Unii ar putea spune că tot e bine, căci muncitorii din reclamă nu stau totuşi degeaba, dar aşteptăm cu interes clipul următor pentru vopseaua Savana, în care probabil că se va face reclamă vopselei prin nişte muncitori care stau pe bancă cu o bere între ei şi ascultă manele.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.29 (166), 14 – 20 septembrie 2006
Cele şapte emisiuni de acasă
În această vară, telespectatoarele care s-au cam plictisit de telenovele pot urmări pe Antena 1 o emisiune ce transpune dramatismul, dar şi dragostea de viaţă şi frumos a telenovelelor în viaţa de zi cu zi. Zodia Fluturelui, căci aşa se cheamă emisiunea, poate fi urmărită mai multe seri la rînd pe săptămînă de către telespectatoarele fidele ale Antenei şi este, aşa cum afirmă cele prezente în faţa camerelor, o emisiune educativă pentru femei. Cu adevărat educativă, căci cine urmăreşte această emisiune poate afla lucruri absolut interesante şi inedite, cum ar fi că e mai bine să fii frumos decît urît, e preferabil să fii slab decît gras şi mai ales că un om trebuie să fie echilibrat şi integru decît dezechilibrat şi pervers (adică lipsit de integritate). Tot aici, putem afla că foarte mulţi români nu au bani şi că din această cauză mulţi oameni sînt nevoiţi să muncească. De asemenea, sîntem sfătuiţi să nu disperăm dacă rămînem cumva fără bonă, pentru că putem să lăsăm oricînd copiii cu şoferul. Din păcate, în emisiune nu se spune absolut nimic despre situaţia groaznică de a-ţi uita telecomanda în alt fotoliu, mai ales cînd îţi este o lene teribilă să te ridici pentru a schimba canalul pe alte emisiuni mai comerciale şi mai puţin educative.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.26 (163), 24 – 30 august 2006
Articolele de mai jos sînt, ca şi cele anterioare, publicate în ''Aspirina'':
Taximetrişti cu supratexte
70 de Ron. Sau, pentru cei ce stau mai prost cu matematica, şapte sute de mii de lei vechi – acesta este preţul minim al unei călătorii pe care bucureşteanul grăbit este obligat să îl plătească dacă are neşansa ca graba să îl facă să se suie în anumite taxiuri. Acestea sînt de obicei nişte Loganuri galbene, fără alte însemne decît tariful perceput pe km parcurs, afişat cu litere de-o şchioapă pe portiere. Cei ce au obiceiul să meargă cu taxiul le ştiu ca fiind taxiurile cu suprataxă, ce pot fi găsite în special prin centrul Capitalei, parcate în faţa BCR Cafe-ului de la Romană (fostul restaurant Turist). Cine nu este însă un cititor de portiere abil poate avea ghinionul să le întîlnească şi pe traseu prin alte părţi ale Bucureştiului şi să plătească o mică avere pentru un drum cu taxiul. În ciuda tarifului exorbitant perceput, Loganurile respective nici nu funcţionează pe bază de kerosen, nici nu se deplaseză cu viteza luminii, iar pasagerul nu primeşte în nici un caz vreo trataţie specială, poate doar înjurăturile taximetristului atunci cînd apar inevitabilele vociferări cu privire la preţul cursei. Este vorba doar de celebra onestitate a taximetristului român şi de dorinţa de a obţine venituri nemeritate mizînd pe neatenţia şi naivitatea călătorului grăbit. Deşi există deja un număr mare de reclamaţii, Poliţia şi OPCul ridică din umeri, spunînd că respectivii taximetrişti nu practică nici o ilegalitate atît timp cît îşi afişează tariful la vedere. Aşa că bucureştenilor nu le rămîne decît să se grăbească mai cu grijă şi să citească cu mare atenţie portiele taxiurilor înainte de a se aventura într-o călătorie, atît timp cît autorităţile care ar trebui să se ocupe de serviciile publice nu o pot face din cauza ochelarilor de cal.
Bate şoferul cît e cald
Maramureşul este una din cele mai frumoase regiuni ale României, cunoscută pentru peisajele naturale de excepţie, dar şi pentru oamenii harnici şi gospodari din zonă. Viaţa în Maramureş prezintă însă şi un neajuns: zona nu numai că nu are ieşire la mare, dar este unul dintre cele mai îndepărtate puncte de pe harta României faţă de Marea Neagră. Aşa că o excursie pînă pe litoral reprezintă o cheltuială serioasă, mai ales dacă intenţionezi să foloseşti maşina personală. Lăsînd la o parte costul carburantului, drumurile patriei sînt aşa cum sînt şi se poate întîmpla oricînd să fii nevoit să înlocuieşti o planetară, un amortizor. Probabil că la asta s-a gîndit şi primarul de Dumbrăviţa, Alexandru Trif, care, om gospodar, cum spuneam, ca toţi cei din zonă, s-a hotărît să îşi cruţe maşina personală şi să îşi ducă familia în concediu la mare cu Loganul Primăriei. Întrebat de către localnici şi de presa locală cum justifică acest lucru, primarul cu pricina a afirmat cu tărie că el nu foloseşte maşina Primăriei decît strict în interes de serviciu şi că de fapt el a fost la Bucureşti cu probleme serioase. Domnul Trif zice că şi-a dus fiica şi soţia cu maşina personală la mare, iar maşina Primăriei a fost folosită doar de el pentru a merge în delegaţie. Problema este că ambele curse au avut loc cam în acelaşi timp şi primarul, oricît de harnic şi de bun gospodar este, nu a reuşit să îşi convingă alegătorii că poate conduce două maşini simultan.
Punguţa cu miros de doi bani
Un chinez din Beijing s-a făcut remarcat la Cupa Mondială din Germania prin faptul că a încercat o mică afacere mai puţin obişnuită. Astfel, chinezul vindea oricui era destul de naiv să îi dea 5 euro pe ele, pungi cu aer. El se jura cu mîna pe inimă că aerul a fost ambalat de pe stadioanele Cupei Mondiale, în timp ce se tundea iarba şi că se mai simte încă mirosul ierbii în pungi. Se pare că nişte turişti au vrut să îi ofere în schimbul mărfii tot nişte pungi, despre care puteau să jure că au conţinut odată 5 euro şi că încă se mai simte mirosul banilor în ele.
Albinele sinucigaşe
Duminică seară Animal Planet ne-a prezentat o emisiune ce susţinea că multe din obiceiurile animalelor deja cunoscute de om au cu totul alte semnificaţii si urmări faţă de ce s-a crezut iniţial. Astfel, s-a înaintat tulburătoarea ipoteză că nu numai omul este mare amator de substanţe halucinogene. Renii de la Polul Nord sînt mari consumatori de ciuperci otrăvitoare, pentru că, după ce se le mănîncă, se aleg cu ameţeli teribile. La fel şi lemurienii din Madagascar, care se lasă împroşcaţi de bună voie de miriapode ce emit substanţe toxice tot în scopul de a se îmbăta şi a mai uita astfel de necazuri. Dar poate cel mai surprinzător moment al emisiunii a fost atunci s-a afirmat că banalele albine, pe care noi le credeam nişte fiinţe care muncesc toată ziua, strîng cu atîta sîrg mierea pentru că aceasta, odată culeasă, începe să fermenteze şi coanele albine o ţin tot într-o beţivăneală, de dimineaţa pînă seara. Aşa s-ar explica şi greutatea cu care multe dintre ele găsesc drumul înapoi la stup. Cu toate acestea, deşi nici un ministru al sănătăţii al albinelor nu a impus vreo taxă pe viciu, nu s-a raportat încă nici un caz de ulcer perforat la albine.
Olandezul şi vaca
Anul trecut, prin toamnă, mă plimbam cu un amic pe Magheru fără ţintă şi fără a fi limitaţi în vreun fel de timp. Cum toată seara era a noastră, ne-a cam prins amurgul clătindu-ne ochii cu manechinele de ocazie ce au transformat bătrînul bulevard în podium de prezentare de modă. Şi cum eram cam obosiţi după o seară de plimbare, ne-am spijinit amîndoi de vaca roz din faţă de la Cărtureşti şi am început să vorbim de una,de alta, ca tot omul care nu are ce face.După ceva vreme, am văzut un grup omogen că se îndreaaptă spre noi. Încurajaţi probabil de atitudinea noastră relaxată, oamenii ar fi încearcat să ne abordeze. Ne-am dat seama imediat că era vorba de turişti străini care căutau ceva anume. După aspect şi după ce reuşeam să aud din discuţiile dintre ei păreau a fi olandezi, dar nu aş paria bani pe asta – e doar o impresie. Unul dintre ei, cel ce părea a fi liderul grupului, vine direct la mine şi la amicul meu şi ne întreabă, într-o limbă stîlcită şi ce încerca să se plieze pe cît posibil pe accentele din română: ’’ Piaţa Lahovaaaaariiiii ?’’ Tipul era destul de în vîrstă, înalt, blond, impunător, o combinaţie între Nick Nolte şi Florin Piersic, ambii aşa cum arată acum. Fără să ezite, prietenul meu îi răspunde, pînă să apuc eu să schiţez vreun gest: ’’La vache qui rit !’’ Olandezul cască ochii a uluială şi nu îi vine să creadă ce i se întîmplă. Tocmai făcuse cunoştinţă cu ospitalitatea românească. Văzînd şi auzind toată scena şi abia abţinîndu-se să nu rîdă, cea care cred că era soţia lui l-a tras de lîngă mine şi amicul meu şi s-au îndepărtat de noi. Uitîndu-mă la ei în semi-întuneric, i-am văzut cum au făcut greşeala să îi întrebe şi pe alţii de vorbă şi cum se îndreaptă spre magazinul Eva cu un întreg alai de cerşetori şi aurolaci după ei, agresivi şi gata-gata să le bage mîinile prin buzunare, în plin centrul Bucureştiului. Bine aţi venit în România !
Iama pe uliţă
Organizaţia pentru alimentaţie şi agricultură (FAO) a emis un comunicat prin care spune că virusul H5N1 este răspîndit cu precădere de activităţile umane, în sectorul creşterii păsărilor de casă în condiţii de igienă improprii, păsările migratoare avînd o contribuţie neglijabilă la răspîndirea virusului. Cu toate acestea, autorităţile române o ţin pe a lor, săptămîna trecută Guvernul dînd o lege prin care se interzice lăsarea pe stradă a păsărilor de curte, ca nu cumva acestora să le vină pofta de a avea relaţii nepotrivite cu o migratoare şi astfel să se îmbolnăvească. Orice pasăre domestică prinsă la plimbare pe stradă va fi imediat eutanasiată, fără ca proprietarul să primească despăgubire pentru ea. Ce e frumos este că de prinderea infractoarelor înaripate se vor ocupa, scuzaţi, organele legii, adică poliţiştii. În loc să păzească cu cerbicie fermele avicole, căci de la o astfel de fermă s-a declanşat ultimul val de gripă aviară, poliţiştii vor trebui prin activităţi specifice să ia urma curcanilor aflaţi în afara curţilor. Proprietarii de păsări de curte trebuie avertizaţi că poliţiştii sînt foarte scrupuloşi la datorie şi vor aplica întocmai regulamentul. Astfel, urmăritele cu pene vor fi somate întîi să se predea. Dacă acest lucru nu se întîmplă, poliţistul va trage trei focuri de avertisment în aer, ca să arate că nu glumeşte. Şi dacă nici acum evadata nu se predă şi nu se urcă de bunăvoie în duba Poliţiei, ea riscă să fie împuşcată la foc de voie. Posesorii orătăniilor trebuie să fie convişi de faptul că se va folosi muniţie de război, doar situaţia o cere. În plus, dacă se va trage cu gloanţe de cauciuc sau gaze lacrimogene în păsări, există riscul ca acestea să nu mai poată constitui corp delict pentru friptura care va urma după aceea la secţia de poliţie.
Textila de pe prompter
Pe internet s-a declanşat de ceva vreme o campanie anti-manele, campanie ce a declarat luna iunie drept luna de luptă împotriva manelelor şi care îi încurajează pe români să asculte cît mai mult Mozart, dacă se poate cît mai tare şi cît mai des, pentru a contrabalansa invazia de sunete orientale ce ne-a invadat în viaţa de zi cu zi. Venind în întîmpinarea acestei campanii, Prima TV ni l-a prezentat la ştirile de duminică seara pe Jean de la Craiova, acest Wolfgang Amadeus Mozart al muzicii româneşti, care a ţinut să dezvăluie cîte ceva din secretele succesului său. Astfel, domnul delaCraiova a mărturisit la ştiri că se face băiat de treabă în faţa, scuzaţi, gagicilor prin vrăjeală, rutină şi puţină dulceaţă. Dealtfel, Jean nu este un manelist oarecare, el fiind student la ştiinţele comunicării. Nu se ştie dacă acolo a învăţat să poarte ochelari şi mărgele portocalii, pentru a fi în pas cu moda vestimentară dar şi politică, cert este că fetele din clipurile lui se mişcă cu bun simţ si poartă ceva textilă, cum însuşi a mărturisit, ca nu e bine totuşi să exagerezi. Spre deosebire de realizatorii ştirilor de la Prima, care chiar exagerează cu astfel de ştiri fără nici un pic de textilă.
Rododendron Dandanache
După ce a înlocuit pe aproape toate străzile Capitalei bordurile de granit cu altele din prefabricate, care s-au dovedit a fi mai proaste şi trebuiesc puse la loc vechile borduri, Primarul General are în proiect un nou plan grandios. Astfel, Adriean Videanu vrea să taie toţi corcoduşii din Bucureşti, pentru a-i înlocui cu rododendroni şi a da astfel oraşului o înfăţişare europeană. Gurile rele spun că Videanu a fost deja felicitat pentru iniţiativa sa de către bucureştenii care au fost la mare şi au văzut palmierii plantaţi pe litoral de Agathon. Aceştia ar fi zis că Bucureştiului îi mai trebuie o instalaţie de telescaun pentru a rivaliza cu cea mai modernă staţiune din România, Mamaia, avînd în vedere că aqualand are deja la fiecare ploaie mai serioasă.
Planeta cu pitici roşii
Oamenii de ştiinţă sînt foarte îngrijoraţi de faptul că Soarele mai are de trăit doar cîteva miliarde de ani. Ei au început deja să caute alte stele în jurul cărora gravitează sisteme solare capabile să întreţină viaţa pe care omenirea să le colonozeze în viitor. În această idee, National Geographic ne-a prezentat o emisiune care imagina viaţa extraterestră pe o planetă îndepărtată, în sistemul piticii roşii Aurelia. Piticile roşii, trebuie să spunem, nu sînt ţări mici din fostul lagăr socialist aşa cum ar părea la prima vedere, ele fiind stele cu dimensiuni ceva mai reduse dar care au o durată de viaţă de 10 ori mai mare decît a Soarelui nostru. Probabil că cercetătorii şi-au zis că dacă pun de o colonizare, măcar să facă ceva de durată. Aşadar, pe planeta respectivă din sistemul Aureliei s-ar putea afla întinse păduri de morişti, locuite de turme de porci gurmanzi. Porcii gurmanzi se dovedesc a nu fi porci deloc, ei fiind nişte fiinţe foarte inteligente care merg pe două picioare şi se hrănesc cu coconi de mîl, care, după cum le spune şi numele, trăiesc în mîl. Problema este că porcii gurmanzi, în căutarea coconilor de mîl, se apropie periculos de tare de laguna din care ies isterii otrăvitoare ce îi pot ucide pe loc. Complicată problemă.Răuvoitorii ar putea să spună că de fapt emisiunea a fost prezentată doar pentru a îndepărta atenţia opiniei publice de la porcii mai puţin gurmanzi care nu recunosc nici în ruptul capului că au colaborat cu otrăvitoarea Securitatea, într-o ţară micuţă de pe Terra.
Amenda cea de pe urmă
O ştire ne anunţă că un fapt inedit s-a petrecut săptămîna trecută pe litoral. Din cauza aglomeraţiei şi a lipsei locurilor de parcare o şoferiţă şi-a lăsat maşina în loc nepermis, atrăgînd instantaneu organele de poliţie, prezente la datorie cu carnetul de amenzi în mînă. Pînă aici, nimic inedit. Problema este că, după ce s-a dat jos de la volan, conducătoarea auto a refuzat să se legitimeze în faţa poliţiştilor, punîndu-i pe aceştia în imposibilitatea de a-şi îndeplini menirea, anume să o amendeze. După un joc de-a şoarecele şi pisica ce a durat cîteva zeci de minute, în care contravenienta a încercat inclusiv să fugă de poliţiştii vigilenţi, din cauza căldurii, stresului şi efortului fizic acesta a leşinat. Poliţiştii s-au văzut astfel nevoiţi să cheme o salvare şi să o însoţească pe femeie la spitalul la care a fost internată. Tot răul spre bine, căci au putut afla din registrul spitalului numele şi datele personale ale şoferiţei şi au promis că îi vor trimite amenda acasă. Se pare că, dînd dovadă de un remarcabil profesionalism, poliţiştii au trimis un coleg să culeagă date şi de la morga spitalului, pentru orice eventualitate, ca să fie siguri că urmărita nu va eluda braţul lung al legii şi amenda de rigoare.
Teatru de rămas mască
O ştire ne anunţă că s-a înfiinţat primul teatru bucureştean ’’de scara blocului’’. Dacă adepţii mişcării hip-hop din România au mai avut proiecte, cele mai multe eşuate, cu piese de teatru în care să prezinte viaţa din stradă, cîţiva tineri au hotărît să înfiinţeze o trupă de teatru care să îşi ţină reprezentaţiile chiar în scara blocului. Teatrul Desant a prezentat în premieră un spectacol despre cum se face o trupă dance la scara blocului, reprezentaţia ţinîndu-se chiar în subsolul scării de bloc. Deşi artiştii au trebuit să se adapteze condiţiilor şi să abordeze un stil minimalist, specatorii s-au declarat foarte mulţumiţi de ce au văzut, replicile şi personajele ironizînd clişeele şi tipologiile generaţiei tinere de azi. Se pare că tocmai realismul este cel care impresionează plăcut, mai ales că pentru a ajunge în sala de teatru trebuie să te fereşti de Cerberul maidanez care păzeşte intrarea blocului şi să fi destul de agil pentru a te feri de apa fierbinte aruncată de pe balcon de vecina de la patru, nemulţumită că intră tot soiul de străini în bloc şi îi deranjează liniştea.
Politica apaşilor mărunţi
Deşi toată lumea ştie că cel mai tare indian a fost Winnetou, TVR 1 a progrmat joi seară un film în care protagonistul principal era chiar mai fioros decît fratele de sînge al lui Old Shatterhand . Mai mult decît atăt, în rolul indianului nu este altineva decît Burt Lancaster, actor cunoscut de noi mai mult din filme politice sau despre al doilea război mondial. Filmul, intitulat Apaşul şi realizat în 1954, prezintă o faţă palidă în rol de piele roşie care bate cu atîta convingere în stînga şi în dreapta, încît te face un pic să regreţi că respectivul nu a fost contemporan cu Sergiu Nicolaescu, respectiv Comisarul Moldovan, care i-ar fi scos bătaia din cap şi l-ar fi trimis pe derbedeu direct la culcare.
Şcoala de meserie
Ultima ediţie a emisiunii De 3x femeie a avut un invitat de seamă, o figură proeminentă a culturii româneşti contemporane. Este vorba, aţi ghicit, de Adrian Copilul Minune. Domnul Minune a arătat cu această ocazie că este un om ca toţi oamenii şi chiar varsă cîteva lacrimi emoţionate atunci cînd intră în legătură telefonică directă cu Doamna Minune, respectiv mama domniei sale. Care mamă a Minunii a declarat că Adrian a fost un copil minune de cuminte incă de mic ce nu a supărat-o în nici un fel. Am aflat astfel că iniţial s-a dorit ca Minune să fie dat la o şcoală de meserii, dar mama sa s-a opus pentru că a considerat că fizicul copilului dumneaei nu poate fi supus unei asemenea cazne cum ar fi şcoala. Sau cum ar fi meseria, nu s-a înţeles foarte bine. Nici nu contează pînă la urmă, important este că micuţului i-a plăcut munca şi a ajuns cel mai mare om de succes pe care îl are România la ora actuală, mai de succes chiar decît Vali Vijelie sau Florin Salam.
Săptămîna trecută mi-am luat o amendă de circulaţie, că tot e taxa pe viciu în actualitate, iar şofatul în condiţii normale dacă nu este vicios, măcar încalcă legea. Adică, încăpăţînîndu-mă eu să nu merg ca după mort cu 50 de km la oră, am fost luat de radar cum goneam pe şoselele Capitalei cu ameţitoarea viteză de 65 de km la oră. Viciul fiind recunoscut şi acceptat, a urmat partea cea mai grea şi anume plata amenzii. Avînd în vedere că agentul de circulaţie, după ce mi-a recomandat extrem de amabil să mă grăbesc încet, m-a sfătuit să mă îndrept către cea mai apropiată unitate CEC pentru a plăti amenda, asta am şi făcut. Se ştie că pe principiul ’’greşeala recunoscută este pe jumătate iertată’’ amenzile de circulaţie plătite în maxim 48 de ore de la data faptei se înjumătăţesc. La CEC însă, stupoare. Funcţionara de acolo mi-a spus cu un zîmbet înţelegător că amenzile de circulaţie se plătesc doar la Administraţia Financiară a sectorului în raza cărui locuiesc. ’’ Ce oameni drăguţi’’ mi-am zis şi, cum tot aveam o groază de treabă, m-am îndreptat către Administraţia Financiară a sectorului 3. Tot scapam ieftin, dacă plăteam direct la ei, nu mai trebuia să le trimit prin poştă o copie a chitanţei, cum s-ar fi întîmplat dacă plăteam la CEC. Nici nu are rost să vă mai povestesc faptul că funcţionarul de la Administraţia Financiară nu recunoştea procesul verbal ca fiind încheiat chiar în acea zi şi că vroia sa plătesc toată amenda, pe motiv că scrisul agentului de circulaţie e ilizibil. Sau că a trebuit să fac pe banii şi timpul meu o copie a procesului verbal, că îi trebuia omului. Într-un final victorios, după mai multe drumuri (căci, de fapt, a trebuit să mă duc cu procesul verbal la Direcţia Taxe şi Impozite Locale, care e la cîteva clădiri distanţă de Administraţia financiară) şi doar cîteva ore pierdute, am reuşit să găsesc şi casieria. Doamna casieră a fost extrem de drăguţă şi mi-a luat banii, spre marea mea uşurare. Acum nu mai trebuie decît să fac o copie după chitanţă, dar şi după procesul verbal şi să le trimit prin poştă la poliţia rutieră, ca să ştie şi dumnealor că mi-am achitat amenda. Şi toate astea pentru că sînt un vicios şi îndrăznesc să circul prin oraş cu 65 de km pe oră.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.11 (148), 12 – 18 mai 2006
Civilul şi extratereştrii
Săptămîna trecută mă plimbam agale şi fără griji pe stradă, cînd deodată am avut neplăcutul sentiment că sînt urmărit. Şi cum povestirile despre extratereştrii care răpesc pămînteni în scopuri nu tocmai binevoitoare sînt destul de sumbre ca să îmi doresc să fiu eu primul bucureştean răpit de OZN-uri în cartierul Sălăjean din Balta Albă, m-am întors brusc şi destul de nervos să văd cine sînt cei care aveau o treabă cu mine. Speriaţi însă, probabil, de chipul meu de pămîntean, extratereştrii au turat OZN-ul şi au demarat în trombă. Am apucat totuşi să văd că OZN-ul era de fapt o Dacie Logan albă, iar dinăuntrul lui patru extratereştrii costumaţi cu uniformele albastre din dotare şi cu şepci asortate mă studiau cu interes. Pe portiera portiera Loganului scria, cu litere de-o şchioapă: Poliţia comunitară, Primăria sectorului 3. De extratereştrii de la circa 13 (cu respectul cuvenit, Garda) şi de Jandarmerie ştiam, îi văd mereu cum patrulează prin cartier. Cu poliţia comunitară recunosc însă că nu am avut de-a face pînă acum, probabil că sînt o specie nouă. Ce e însă de mirare este faptul că, în timp ce primăriile de sector se plîng că nu au bani pentru lucruri cum ar fi asfaltarea, introducerea de canalizare şi apă curentă pe multe din străzile cartierelor mărginaşe sau construirea de noi grădiniţe (mai nou am văzut că se stă la coadă ca să îţi înscrii copilul la o grădiniţă de stat), se găsesc fonduri suficiente pentru înfiinţarea şi dotarea unei Poliţii a primăriilor, care să îi urmărească pe pietoni dacă circulă regulamentar pe trotuare. De data asta am scăpat ieftin, dar pe viitor voi fi atent cînd voi ieşi la plimbare să trag de ureche căţeii care nu ajută persoanele în vîrstă să traverseze strada, să nu depăşesc pe bordură sau să semnalizez din timp schimbarea direcţiei de mers.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.15 (152), 8 – 14 iunie 2006
Varna se numără bobocii
Festivalul de muzică Monsters of Rock ce trebuia să se ţină la începutul lui august în Varna, Bulgaria, a fost strămutat în ultima clipă cu arme şi bagaje la Albena. Asta pentru că primarul Varnei, bulgar neaoş, după ce şi-a dat iniţial acceptul şi a dat verde organizatorilor să se ocupe de festival, s-a răzgîndit. 10 luni de muncă grea a organizatorilor au fost cît pe ce să se risipească în vînt pentru că primarul bulgar s-a hotărît în ultima clipă să interzică consumul de alcool în timpul festivalului şi să îi oblige pe participanţi să dea stingerea foarte devreme, pentru a-i nu deranja pe oamenii muncii din Varna. Astfel, virtuţile capitalismului neo-comunist din Europa de Est au ieşit încă o dată învingătoare în faţa vicioşilor şi drogaţilor ăia de occidentali, care au venit ei cu festivalurile şi cultura lor rock deşănţată să îi otrăvească pe oamenii de treabă. Se pare că şi organizatorii festivalului au ţinut să îşi ceară scuze, asumîndu-şi vina că nu au fost la curent modul de gîndire al foştilor secretari de partid de provincie din ţările fostului bloc comunist, ajunşi acum primari capitalişti cu acte în regulă.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.23 (160), 3 – 9 august 2006
Complexe de îngăduinţe
În cartierul Balta Albă din sectorul 3 se găseşte o adevărată oază de verdeaţă şi curăţenie, un cartier în cartier, oarecum în contrast cu zonele învecinate, localizat între bulevardele Nicolae Grigorescu (fost Leontin Sălăjan ) şi 1 Decembrie 1918. Locul se numeşte complexul de locuinţe Vitioara – Prevederii şi constă într-o aglomerare de vile cu un etaj construite de A.N.L. prin perioada 2002-2003, pe un fost teren viran. Nici nu are cum să nu fie mai curat complexul de locuinţe Vitioara – Prevederii decît restul cartierului Sălăjan (cum este el încă denumit de cei ce locuiesc în zonă), din moment de dimineaţa pînă seara, cuprinşi de o frenezie demnă de o cauză mai bună, angajaţii ROSAL ului veghează cu vigilenţă să nu se pună nici un fir de praf pe străzile şi trotuarele dintre vile, spălate de cîteva ori pe zi de stropitori care opresc însă apa cînd ajung pe străzile învecinate. Locatarii din blocurile de peste drum povestesc ca astă-iarnă aceleaşi străzi dintre vile erau cutreierate de pluguri şi utilaje de dezăpezire ale primăriei cînd primii fulgi de zăpadă abia începeau să cadă. Mai mult, odată zăpada curăţată, era aruncată de pe trotuarele vilelor pe trotuarele blocurilor de peste drum, ajungîndu-se la situaţia absolut hilară ca unele străzi să fie curăţate doar pe un sens de mers, cel dinspre vile. Întrebaţi ce cred despre acestă situaţie, locatarii blocurilor din jur au spus că la inaugurarea complexului de vile a fost zarvă multă, cu televiziuni şi cu fostul Prim-ministru, Adrian Năstase, venit să inaugureze locul de mînă cu Miron Mitrea, ex-ministrul Transportului, Construcţiilor şi Turismului în guvernarea P.S.D. Mai mult decît atît, fostul primar P.S.D. al sectorului 3, Eugen Pleşca, este văzut adesea plimbîndu-se pe aleile dintre vile, semn că este fericitul posesor al uneia dintre ele. Dar cum mai beneficiază locatarii vilelor de tratament preferenţial pe bani publici, avînd în vedere că între timp administraţia locală s-a schimbat, trecînd de la P.S.D. la Alianţă? Simplu, printre deţinătorii de vile în respectivul complex se numără şi arhitectul - şef al sectorului 3, domnul Dumitraşcu, menţinut în funcţie de primarul P.D. Liviu Negoiţă. Asta ca să se închidă gurile rele ce spun că politicienii români din partide diferite nu ştiu să colaboreze între ei atunci cînd trebuie să susţină o cauză comună. Cauza interesului propriu.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.9 (146), 27 aprilie – 3 mai 2006
Pui de manele
Prima Tv ne-a obişnuit ca în fiecare săptămînă să ne prezinte la sfîrşitul programului de ştiri de duminică seara faptele de vitejie ale cîte unui manelist de frunte. De fiecare dată, cîte un reprezentant al maneliştilor dă cu tifla fraierilor ălora de salariaţi cu normă întreagă, care înceracă să îşi tragă suflul înaintea începerii unei noi săptămîni obositoare, lăudîndu-se cu banii, casele, maşinile, concertele lui, după caz. În această săptămînă a fost rîndul lui Petrică Cercel să povestească cum a dat el gata Finlanda şi cum dansau finlandezii din buric de parcă erau ţigani sadea. Mai mult decît atît, cu ocazia concertului său, finlandezii care au participat şi-au însuşit şi primele noţiuni de limba română, căci au ţinut morţiş să ştie ce înseamnă ’’ţigan şucar’’. Totuşi, în ciuda superiorităţii evidente a manelelor asupra tuturor celorlalte muzici, fiul cel mic al lui Petrică Cercel, un puşti de vreo 7 ani, a declarat că, spre deosebire de tatăl şi fratele lui mai mare, el vrea să se axeze pe muzică clasică şi că îi plac Mozart, Bach şi Mendelson. Aşa se întîmplă cînd părinţii, ocupaţi cu turnee şi concerte, îşi lasă copiii nesupravegheaţi, însă probabil că pe măsură ce se va uita la Prima TV, copilul va reveni pe calea cea bună.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.29 (166), 14 – 20 septembrie 2006
Pata moşului şi pata babei
Este greu de spus dacă realizatorii clipului publicitar Savana – suc au avut iniţial ca idee utilizarea limbajului de şantier şi abia după aia s-au gîndit la cei doi muncitori cu glumele şi comportamentul de rigoare, sau viceversa. Probabil că totul a pornit de la USPul (Unique Selling Proposition) cu ‘’nu ţi se mai pune pata’’, prin care se încearcă a se convinge cumpărătorul că vopseaua promovată este uşor de curăţat. În spiritul reclamelor ‘’Unirea’’, dar şi a altora, de la jocul de cuvinte cu respectiva pată pînă la glumele proaste nu a mai fost decît un pas. Nu au lipsit clipului decît şuturile în fund şi palmele după ceafă, îndeletniciri de rutină printre muncitorii de pe şantier, pentru a ne convinge de superioritatea vopselei Savana şi de faptul că ea este preferata zugravilor. Se scapă totuşi din vedere faptul că nişte suflete mai sensibile ar putea evita să cumpere vopseaua de rigoare, tocmai pentru că nu ar dori să îşi vadă casa transfomată în poligon de încercare pentru glumele suburbane ale celor tocmiţi să le vopsească pereţii. Mai ales că aceştia, încurajaţi de reclamă, ar putea să arunce cu diverse obiecte lichide şi solide pe respectivii pereţi, pentrucă ei, oameni simpli, nu s-au prins că faza din reclamă e o metaforă. Unii ar putea spune că tot e bine, căci muncitorii din reclamă nu stau totuşi degeaba, dar aşteptăm cu interes clipul următor pentru vopseaua Savana, în care probabil că se va face reclamă vopselei prin nişte muncitori care stau pe bancă cu o bere între ei şi ascultă manele.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.29 (166), 14 – 20 septembrie 2006
Cele şapte emisiuni de acasă
În această vară, telespectatoarele care s-au cam plictisit de telenovele pot urmări pe Antena 1 o emisiune ce transpune dramatismul, dar şi dragostea de viaţă şi frumos a telenovelelor în viaţa de zi cu zi. Zodia Fluturelui, căci aşa se cheamă emisiunea, poate fi urmărită mai multe seri la rînd pe săptămînă de către telespectatoarele fidele ale Antenei şi este, aşa cum afirmă cele prezente în faţa camerelor, o emisiune educativă pentru femei. Cu adevărat educativă, căci cine urmăreşte această emisiune poate afla lucruri absolut interesante şi inedite, cum ar fi că e mai bine să fii frumos decît urît, e preferabil să fii slab decît gras şi mai ales că un om trebuie să fie echilibrat şi integru decît dezechilibrat şi pervers (adică lipsit de integritate). Tot aici, putem afla că foarte mulţi români nu au bani şi că din această cauză mulţi oameni sînt nevoiţi să muncească. De asemenea, sîntem sfătuiţi să nu disperăm dacă rămînem cumva fără bonă, pentru că putem să lăsăm oricînd copiii cu şoferul. Din păcate, în emisiune nu se spune absolut nimic despre situaţia groaznică de a-ţi uita telecomanda în alt fotoliu, mai ales cînd îţi este o lene teribilă să te ridici pentru a schimba canalul pe alte emisiuni mai comerciale şi mai puţin educative.
Articol publicat în Aspirina, anul 4, nr.26 (163), 24 – 30 august 2006
Articolele de mai jos sînt, ca şi cele anterioare, publicate în ''Aspirina'':
Taximetrişti cu supratexte
70 de Ron. Sau, pentru cei ce stau mai prost cu matematica, şapte sute de mii de lei vechi – acesta este preţul minim al unei călătorii pe care bucureşteanul grăbit este obligat să îl plătească dacă are neşansa ca graba să îl facă să se suie în anumite taxiuri. Acestea sînt de obicei nişte Loganuri galbene, fără alte însemne decît tariful perceput pe km parcurs, afişat cu litere de-o şchioapă pe portiere. Cei ce au obiceiul să meargă cu taxiul le ştiu ca fiind taxiurile cu suprataxă, ce pot fi găsite în special prin centrul Capitalei, parcate în faţa BCR Cafe-ului de la Romană (fostul restaurant Turist). Cine nu este însă un cititor de portiere abil poate avea ghinionul să le întîlnească şi pe traseu prin alte părţi ale Bucureştiului şi să plătească o mică avere pentru un drum cu taxiul. În ciuda tarifului exorbitant perceput, Loganurile respective nici nu funcţionează pe bază de kerosen, nici nu se deplaseză cu viteza luminii, iar pasagerul nu primeşte în nici un caz vreo trataţie specială, poate doar înjurăturile taximetristului atunci cînd apar inevitabilele vociferări cu privire la preţul cursei. Este vorba doar de celebra onestitate a taximetristului român şi de dorinţa de a obţine venituri nemeritate mizînd pe neatenţia şi naivitatea călătorului grăbit. Deşi există deja un număr mare de reclamaţii, Poliţia şi OPCul ridică din umeri, spunînd că respectivii taximetrişti nu practică nici o ilegalitate atît timp cît îşi afişează tariful la vedere. Aşa că bucureştenilor nu le rămîne decît să se grăbească mai cu grijă şi să citească cu mare atenţie portiele taxiurilor înainte de a se aventura într-o călătorie, atît timp cît autorităţile care ar trebui să se ocupe de serviciile publice nu o pot face din cauza ochelarilor de cal.
Bate şoferul cît e cald
Maramureşul este una din cele mai frumoase regiuni ale României, cunoscută pentru peisajele naturale de excepţie, dar şi pentru oamenii harnici şi gospodari din zonă. Viaţa în Maramureş prezintă însă şi un neajuns: zona nu numai că nu are ieşire la mare, dar este unul dintre cele mai îndepărtate puncte de pe harta României faţă de Marea Neagră. Aşa că o excursie pînă pe litoral reprezintă o cheltuială serioasă, mai ales dacă intenţionezi să foloseşti maşina personală. Lăsînd la o parte costul carburantului, drumurile patriei sînt aşa cum sînt şi se poate întîmpla oricînd să fii nevoit să înlocuieşti o planetară, un amortizor. Probabil că la asta s-a gîndit şi primarul de Dumbrăviţa, Alexandru Trif, care, om gospodar, cum spuneam, ca toţi cei din zonă, s-a hotărît să îşi cruţe maşina personală şi să îşi ducă familia în concediu la mare cu Loganul Primăriei. Întrebat de către localnici şi de presa locală cum justifică acest lucru, primarul cu pricina a afirmat cu tărie că el nu foloseşte maşina Primăriei decît strict în interes de serviciu şi că de fapt el a fost la Bucureşti cu probleme serioase. Domnul Trif zice că şi-a dus fiica şi soţia cu maşina personală la mare, iar maşina Primăriei a fost folosită doar de el pentru a merge în delegaţie. Problema este că ambele curse au avut loc cam în acelaşi timp şi primarul, oricît de harnic şi de bun gospodar este, nu a reuşit să îşi convingă alegătorii că poate conduce două maşini simultan.
Punguţa cu miros de doi bani
Un chinez din Beijing s-a făcut remarcat la Cupa Mondială din Germania prin faptul că a încercat o mică afacere mai puţin obişnuită. Astfel, chinezul vindea oricui era destul de naiv să îi dea 5 euro pe ele, pungi cu aer. El se jura cu mîna pe inimă că aerul a fost ambalat de pe stadioanele Cupei Mondiale, în timp ce se tundea iarba şi că se mai simte încă mirosul ierbii în pungi. Se pare că nişte turişti au vrut să îi ofere în schimbul mărfii tot nişte pungi, despre care puteau să jure că au conţinut odată 5 euro şi că încă se mai simte mirosul banilor în ele.
Albinele sinucigaşe
Duminică seară Animal Planet ne-a prezentat o emisiune ce susţinea că multe din obiceiurile animalelor deja cunoscute de om au cu totul alte semnificaţii si urmări faţă de ce s-a crezut iniţial. Astfel, s-a înaintat tulburătoarea ipoteză că nu numai omul este mare amator de substanţe halucinogene. Renii de la Polul Nord sînt mari consumatori de ciuperci otrăvitoare, pentru că, după ce se le mănîncă, se aleg cu ameţeli teribile. La fel şi lemurienii din Madagascar, care se lasă împroşcaţi de bună voie de miriapode ce emit substanţe toxice tot în scopul de a se îmbăta şi a mai uita astfel de necazuri. Dar poate cel mai surprinzător moment al emisiunii a fost atunci s-a afirmat că banalele albine, pe care noi le credeam nişte fiinţe care muncesc toată ziua, strîng cu atîta sîrg mierea pentru că aceasta, odată culeasă, începe să fermenteze şi coanele albine o ţin tot într-o beţivăneală, de dimineaţa pînă seara. Aşa s-ar explica şi greutatea cu care multe dintre ele găsesc drumul înapoi la stup. Cu toate acestea, deşi nici un ministru al sănătăţii al albinelor nu a impus vreo taxă pe viciu, nu s-a raportat încă nici un caz de ulcer perforat la albine.
Olandezul şi vaca
Anul trecut, prin toamnă, mă plimbam cu un amic pe Magheru fără ţintă şi fără a fi limitaţi în vreun fel de timp. Cum toată seara era a noastră, ne-a cam prins amurgul clătindu-ne ochii cu manechinele de ocazie ce au transformat bătrînul bulevard în podium de prezentare de modă. Şi cum eram cam obosiţi după o seară de plimbare, ne-am spijinit amîndoi de vaca roz din faţă de la Cărtureşti şi am început să vorbim de una,de alta, ca tot omul care nu are ce face.După ceva vreme, am văzut un grup omogen că se îndreaaptă spre noi. Încurajaţi probabil de atitudinea noastră relaxată, oamenii ar fi încearcat să ne abordeze. Ne-am dat seama imediat că era vorba de turişti străini care căutau ceva anume. După aspect şi după ce reuşeam să aud din discuţiile dintre ei păreau a fi olandezi, dar nu aş paria bani pe asta – e doar o impresie. Unul dintre ei, cel ce părea a fi liderul grupului, vine direct la mine şi la amicul meu şi ne întreabă, într-o limbă stîlcită şi ce încerca să se plieze pe cît posibil pe accentele din română: ’’ Piaţa Lahovaaaaariiiii ?’’ Tipul era destul de în vîrstă, înalt, blond, impunător, o combinaţie între Nick Nolte şi Florin Piersic, ambii aşa cum arată acum. Fără să ezite, prietenul meu îi răspunde, pînă să apuc eu să schiţez vreun gest: ’’La vache qui rit !’’ Olandezul cască ochii a uluială şi nu îi vine să creadă ce i se întîmplă. Tocmai făcuse cunoştinţă cu ospitalitatea românească. Văzînd şi auzind toată scena şi abia abţinîndu-se să nu rîdă, cea care cred că era soţia lui l-a tras de lîngă mine şi amicul meu şi s-au îndepărtat de noi. Uitîndu-mă la ei în semi-întuneric, i-am văzut cum au făcut greşeala să îi întrebe şi pe alţii de vorbă şi cum se îndreaptă spre magazinul Eva cu un întreg alai de cerşetori şi aurolaci după ei, agresivi şi gata-gata să le bage mîinile prin buzunare, în plin centrul Bucureştiului. Bine aţi venit în România !
Iama pe uliţă
Organizaţia pentru alimentaţie şi agricultură (FAO) a emis un comunicat prin care spune că virusul H5N1 este răspîndit cu precădere de activităţile umane, în sectorul creşterii păsărilor de casă în condiţii de igienă improprii, păsările migratoare avînd o contribuţie neglijabilă la răspîndirea virusului. Cu toate acestea, autorităţile române o ţin pe a lor, săptămîna trecută Guvernul dînd o lege prin care se interzice lăsarea pe stradă a păsărilor de curte, ca nu cumva acestora să le vină pofta de a avea relaţii nepotrivite cu o migratoare şi astfel să se îmbolnăvească. Orice pasăre domestică prinsă la plimbare pe stradă va fi imediat eutanasiată, fără ca proprietarul să primească despăgubire pentru ea. Ce e frumos este că de prinderea infractoarelor înaripate se vor ocupa, scuzaţi, organele legii, adică poliţiştii. În loc să păzească cu cerbicie fermele avicole, căci de la o astfel de fermă s-a declanşat ultimul val de gripă aviară, poliţiştii vor trebui prin activităţi specifice să ia urma curcanilor aflaţi în afara curţilor. Proprietarii de păsări de curte trebuie avertizaţi că poliţiştii sînt foarte scrupuloşi la datorie şi vor aplica întocmai regulamentul. Astfel, urmăritele cu pene vor fi somate întîi să se predea. Dacă acest lucru nu se întîmplă, poliţistul va trage trei focuri de avertisment în aer, ca să arate că nu glumeşte. Şi dacă nici acum evadata nu se predă şi nu se urcă de bunăvoie în duba Poliţiei, ea riscă să fie împuşcată la foc de voie. Posesorii orătăniilor trebuie să fie convişi de faptul că se va folosi muniţie de război, doar situaţia o cere. În plus, dacă se va trage cu gloanţe de cauciuc sau gaze lacrimogene în păsări, există riscul ca acestea să nu mai poată constitui corp delict pentru friptura care va urma după aceea la secţia de poliţie.
Textila de pe prompter
Pe internet s-a declanşat de ceva vreme o campanie anti-manele, campanie ce a declarat luna iunie drept luna de luptă împotriva manelelor şi care îi încurajează pe români să asculte cît mai mult Mozart, dacă se poate cît mai tare şi cît mai des, pentru a contrabalansa invazia de sunete orientale ce ne-a invadat în viaţa de zi cu zi. Venind în întîmpinarea acestei campanii, Prima TV ni l-a prezentat la ştirile de duminică seara pe Jean de la Craiova, acest Wolfgang Amadeus Mozart al muzicii româneşti, care a ţinut să dezvăluie cîte ceva din secretele succesului său. Astfel, domnul delaCraiova a mărturisit la ştiri că se face băiat de treabă în faţa, scuzaţi, gagicilor prin vrăjeală, rutină şi puţină dulceaţă. Dealtfel, Jean nu este un manelist oarecare, el fiind student la ştiinţele comunicării. Nu se ştie dacă acolo a învăţat să poarte ochelari şi mărgele portocalii, pentru a fi în pas cu moda vestimentară dar şi politică, cert este că fetele din clipurile lui se mişcă cu bun simţ si poartă ceva textilă, cum însuşi a mărturisit, ca nu e bine totuşi să exagerezi. Spre deosebire de realizatorii ştirilor de la Prima, care chiar exagerează cu astfel de ştiri fără nici un pic de textilă.
Rododendron Dandanache
După ce a înlocuit pe aproape toate străzile Capitalei bordurile de granit cu altele din prefabricate, care s-au dovedit a fi mai proaste şi trebuiesc puse la loc vechile borduri, Primarul General are în proiect un nou plan grandios. Astfel, Adriean Videanu vrea să taie toţi corcoduşii din Bucureşti, pentru a-i înlocui cu rododendroni şi a da astfel oraşului o înfăţişare europeană. Gurile rele spun că Videanu a fost deja felicitat pentru iniţiativa sa de către bucureştenii care au fost la mare şi au văzut palmierii plantaţi pe litoral de Agathon. Aceştia ar fi zis că Bucureştiului îi mai trebuie o instalaţie de telescaun pentru a rivaliza cu cea mai modernă staţiune din România, Mamaia, avînd în vedere că aqualand are deja la fiecare ploaie mai serioasă.
Planeta cu pitici roşii
Oamenii de ştiinţă sînt foarte îngrijoraţi de faptul că Soarele mai are de trăit doar cîteva miliarde de ani. Ei au început deja să caute alte stele în jurul cărora gravitează sisteme solare capabile să întreţină viaţa pe care omenirea să le colonozeze în viitor. În această idee, National Geographic ne-a prezentat o emisiune care imagina viaţa extraterestră pe o planetă îndepărtată, în sistemul piticii roşii Aurelia. Piticile roşii, trebuie să spunem, nu sînt ţări mici din fostul lagăr socialist aşa cum ar părea la prima vedere, ele fiind stele cu dimensiuni ceva mai reduse dar care au o durată de viaţă de 10 ori mai mare decît a Soarelui nostru. Probabil că cercetătorii şi-au zis că dacă pun de o colonizare, măcar să facă ceva de durată. Aşadar, pe planeta respectivă din sistemul Aureliei s-ar putea afla întinse păduri de morişti, locuite de turme de porci gurmanzi. Porcii gurmanzi se dovedesc a nu fi porci deloc, ei fiind nişte fiinţe foarte inteligente care merg pe două picioare şi se hrănesc cu coconi de mîl, care, după cum le spune şi numele, trăiesc în mîl. Problema este că porcii gurmanzi, în căutarea coconilor de mîl, se apropie periculos de tare de laguna din care ies isterii otrăvitoare ce îi pot ucide pe loc. Complicată problemă.Răuvoitorii ar putea să spună că de fapt emisiunea a fost prezentată doar pentru a îndepărta atenţia opiniei publice de la porcii mai puţin gurmanzi care nu recunosc nici în ruptul capului că au colaborat cu otrăvitoarea Securitatea, într-o ţară micuţă de pe Terra.
Amenda cea de pe urmă
O ştire ne anunţă că un fapt inedit s-a petrecut săptămîna trecută pe litoral. Din cauza aglomeraţiei şi a lipsei locurilor de parcare o şoferiţă şi-a lăsat maşina în loc nepermis, atrăgînd instantaneu organele de poliţie, prezente la datorie cu carnetul de amenzi în mînă. Pînă aici, nimic inedit. Problema este că, după ce s-a dat jos de la volan, conducătoarea auto a refuzat să se legitimeze în faţa poliţiştilor, punîndu-i pe aceştia în imposibilitatea de a-şi îndeplini menirea, anume să o amendeze. După un joc de-a şoarecele şi pisica ce a durat cîteva zeci de minute, în care contravenienta a încercat inclusiv să fugă de poliţiştii vigilenţi, din cauza căldurii, stresului şi efortului fizic acesta a leşinat. Poliţiştii s-au văzut astfel nevoiţi să cheme o salvare şi să o însoţească pe femeie la spitalul la care a fost internată. Tot răul spre bine, căci au putut afla din registrul spitalului numele şi datele personale ale şoferiţei şi au promis că îi vor trimite amenda acasă. Se pare că, dînd dovadă de un remarcabil profesionalism, poliţiştii au trimis un coleg să culeagă date şi de la morga spitalului, pentru orice eventualitate, ca să fie siguri că urmărita nu va eluda braţul lung al legii şi amenda de rigoare.
Teatru de rămas mască
O ştire ne anunţă că s-a înfiinţat primul teatru bucureştean ’’de scara blocului’’. Dacă adepţii mişcării hip-hop din România au mai avut proiecte, cele mai multe eşuate, cu piese de teatru în care să prezinte viaţa din stradă, cîţiva tineri au hotărît să înfiinţeze o trupă de teatru care să îşi ţină reprezentaţiile chiar în scara blocului. Teatrul Desant a prezentat în premieră un spectacol despre cum se face o trupă dance la scara blocului, reprezentaţia ţinîndu-se chiar în subsolul scării de bloc. Deşi artiştii au trebuit să se adapteze condiţiilor şi să abordeze un stil minimalist, specatorii s-au declarat foarte mulţumiţi de ce au văzut, replicile şi personajele ironizînd clişeele şi tipologiile generaţiei tinere de azi. Se pare că tocmai realismul este cel care impresionează plăcut, mai ales că pentru a ajunge în sala de teatru trebuie să te fereşti de Cerberul maidanez care păzeşte intrarea blocului şi să fi destul de agil pentru a te feri de apa fierbinte aruncată de pe balcon de vecina de la patru, nemulţumită că intră tot soiul de străini în bloc şi îi deranjează liniştea.
Politica apaşilor mărunţi
Deşi toată lumea ştie că cel mai tare indian a fost Winnetou, TVR 1 a progrmat joi seară un film în care protagonistul principal era chiar mai fioros decît fratele de sînge al lui Old Shatterhand . Mai mult decît atăt, în rolul indianului nu este altineva decît Burt Lancaster, actor cunoscut de noi mai mult din filme politice sau despre al doilea război mondial. Filmul, intitulat Apaşul şi realizat în 1954, prezintă o faţă palidă în rol de piele roşie care bate cu atîta convingere în stînga şi în dreapta, încît te face un pic să regreţi că respectivul nu a fost contemporan cu Sergiu Nicolaescu, respectiv Comisarul Moldovan, care i-ar fi scos bătaia din cap şi l-ar fi trimis pe derbedeu direct la culcare.
Şcoala de meserie
Ultima ediţie a emisiunii De 3x femeie a avut un invitat de seamă, o figură proeminentă a culturii româneşti contemporane. Este vorba, aţi ghicit, de Adrian Copilul Minune. Domnul Minune a arătat cu această ocazie că este un om ca toţi oamenii şi chiar varsă cîteva lacrimi emoţionate atunci cînd intră în legătură telefonică directă cu Doamna Minune, respectiv mama domniei sale. Care mamă a Minunii a declarat că Adrian a fost un copil minune de cuminte incă de mic ce nu a supărat-o în nici un fel. Am aflat astfel că iniţial s-a dorit ca Minune să fie dat la o şcoală de meserii, dar mama sa s-a opus pentru că a considerat că fizicul copilului dumneaei nu poate fi supus unei asemenea cazne cum ar fi şcoala. Sau cum ar fi meseria, nu s-a înţeles foarte bine. Nici nu contează pînă la urmă, important este că micuţului i-a plăcut munca şi a ajuns cel mai mare om de succes pe care îl are România la ora actuală, mai de succes chiar decît Vali Vijelie sau Florin Salam.
Comentarii
Trimiteți un comentariu