METROPOLIŢIŞTII
Episodul 1 - VINA
INT. SECŢIA DE POLIŢIE METROU UNIRII
Interiorul unei camere austere. De-a lungul pereţilor sunt aşezate birouri de lucru. Pe unul din birouri se află două monitoare şi un pupitru de control. Camera mai este mobilată cu o masă lungă, de lemn, flancată de două bănci fără spătar, tot de lemn. Se mai pot vedea scaune, atât la birouri, dar şi înşirate pe lângă pereţi, în continuarea birourilor, un cuier de haine, un calendar agăţat pe perete şi o uşă de fier ce dă spre altă încăpere. Camera este destul de mică şi senzaţia care predomină este cea de înghesuială. Lumina este stinsă, este semi-întuneric. Uşa se deschide şi pe ea intră doi poliţişti.
ALEXANDRESCU
Cum ai ajuns?
SOCOLIU
Ehhh, mersi, bine. Nu e nici dracul la ora asta pe stradă. Şi, în plus, primul metrou vine mereu la timp. Nu ştiu pentru cine, că, în afară de noi, nu se mai grăbeşte nimeni să se ducă la muncă aşa de dimineaţă.
ALEXANDRESCU
Hai, băi, lasă, că mai sunt şi alţi fraieri. şi, în afară de asta, de ce pula mea te grăbeşti? Nu poţi să vii încet? Uită-te la mine – mă vezi pe mine stresat?
Alexandrescu aprinde lumina, îşi agaţă haina în cuier şi cască zgomotos, aproape să i se rupă fălcile, făcând câteva mişcări de dezmorţire.
ALEXANDRESCU
Ai băut cafea?
SOCOLIU
Nu.
Alexandrescu dispare pe uşa de metal din interiorul secţiei.
SOCOLIU (strigând la Alexandrescu, aflat în camera alăturată)
Azi ar trebui să vină, aşa am fost înştiinţaţi. Noul şef. Am auzit că a făcut prăpăd „sus”. Ce să mai comentăm, poliţist adevărat, a dat cu aia de pământ, de i-a luat mama dracului. I-a cam luat pe toţi frica de el.
Alexandrescu se întoarce cu două căni mari de cafea. Socoliu continuă, de data asta pe un ton mai jos, făcându-se că nu observă privirea cam ironică a colegului său.
SOCOLIU
A împuşcat şi un cap al lumii interlope, un traficant de droguri. Abia aştept să lucrăm împreună. Bine.., acum, să vedem...Cu manglitorii şi aurolacii de care ne ocupăm noi, dracul ştie.
ALEXANDRESCU (soarbe din cafea)
Păi, dacă e aşa viteaz cum zici tu, de ce crezi că a fost detaşat în văgăuna asta? Că nu se dau medalii de merit ca să împuşti şobolani...Are el vreo bubă.
SOCOLIU
E, pe dracu. Aşa un om...sunt convins că l-au trimis aici tocmai că o să facă treabă bună. ştie meserie şi o să ne înveţe şi pe noi.
Alexandrescu, enervat, lasă senzaţia că e gata să dea drumul unei înjurături, dar se opreşte pentru că atenţia îi este captată de unul din monitoarele ce supraveghează staţia de metrou, încă destul de puţin populată.
ALEXANDRESCU
Da? Păi, pregăteşte-te pentru lecţii. Uite-l că vine.
Pe monitor se poate vedea un bărbat trecut de prima tinereţe, îmbrăcat în poliţist, ce urcă liniştit scările dinspre staţia de metrou spre secţia de poliţie.
CUT TO:
INT. SECŢIA DE POLIŢIE METROU UNIRII
Uşa se deschide şi în secţie intră inspectorul Valentin Teodorescu.
TEODORESCU
Bună dimineaţa.
ALEXANDRESCU
Bună dimineaţa.
SOCOLIU (foarte formal, îi oferă un scaun inspectorului)
Să trăiţi.
TEODORESCU
Vă rog, să lăsăm formalităţile. Aşa cum probabil că bănuiţi, eu sunt inspectorul Valentin Teodorescu şi, începând de azi, vom fi colegi. Vă rog să mă luaţi foarte în serios când spun colegi, pentru că chiar asta intenţionez să fim. Eu sunt nou în Serviciul Poliţie Metrou şi voi avea nevoie de ajutorul şi experienţa voastră pentru a mă adapta activităţilor specifice acestui serviciu. Mă bucur că am această posibilitate...(se corectează), această şansă, de a începe totul de la capăt, într-un mediu cu totul nou pentru mine. Sunt convins că va trebui să fac faţă unor provocări interesante.
SOCOLIU (aprobând din cap)
Cu siguranţă!
TEODORESCU
Aşadar, prezentările fiind făcute...ah, am uitat. Cu asta trebuia să începem.
Teodorescu întinde mâna pe rând celor doi poliţişti. Cei trei bărbaţi se prezintă, strângându-şi mâinile.
TEODORESCU (încercând să se scuze cu un zâmbet)
Acum, că prezentările au fost cu adevărat făcute, cred că putem să ne ocupăm efectiv de treabă. Am rugămintea să vă simţiţi liberi să vorbiţi fără ocolişuri în preajma mea. Dacă aveţi ceva de zis, spuneţi-o şi gata. Nu ezitaţi, nu staţi pe gânduri. Nu mănânc oameni. În loc să pierdem timpul cu probleme de comunicare între noi, mai bine am rezolva problemele pentru care suntem aici. Cât noi stăm pe gânduri, cetăţenii ar putea să aibă de suferit că nu suntem acolo, să îi protejăm. Nu vreau să spun vorbe mari, dar intenţionez să ne organizăm activitatea astfel încât nimeni să nu se poată plânge de noi. Vreau să fim cu adevărat în slujba cetăţenilor cinstiţi şi vreau să stârpim iarba rea de la rădăcină. Am fost destul de clar?
Socoliu încuviinţează din nou din cap. Alexandrescu este preocupat cu cana din care îşi soarbe tacticos cafeaua.
TEODORESCU
Acestea fiind zise, vreau să ştiu dacă aveţi să îmi puneţi vreo întrebare. Pentru întrebările de ordin personal în ceea ce mă priveşte, acum ar fi cel mai potrivit moment. Nu?
Socoliu încuviinţează din cap că nu are nici o întrebare. Alexandrescu se uită dezamăgit în cană – i s-a terminat cafeaua.
TEODORESCU
Bun. Atunci, ne putem apuca de treabă. (către Socoliu): Paul, te rog să îmi arăţi cum aveţi voi pe aici aranjate treburile. Dacă aveţi dosare cu urgenţe sau nerezolvate vreau să le văd. Şi orice altceva crezi tu de cuviinţă că ar trebui să îmi arăţi acum, încă de la început.
Socoliu îi prezintă inspectorului interiorul secţiei de poliţie, cele două monitoare şi birourile cu ce conţin ele. Apoi scoate nişte dosare dintr-un sertar şi începe să le prezinte lui Teodorescu, care s-a aşezat la biroul cu monitoarele. Între timp, Alexandrescu a dispărut după uşa de tablă şi a revenit fără cană.
ALEXANDRESCU (îndreptându-se către uşa secţiei de poliţie)
Eu mă duc să arunc un ochi prin staţie. Văd că a început să se strângă ceva lume şi, cum sunt acum, adormiţi, de dimineaţă, nu sunt prea atenţi la genţi şi portofele.
Studiind unul din dosarele date de Socoliu, Teodorescu îi face semn cu degetul mare de la mâna stângă ridicat în sus, cu pumnul strâns, că totul e ok. Alexandrescu iese pe uşă.
FADE TO:
TRANSITION: Cadre cu trenurile de metrou care vin şi pleacă din staţie, cu călătorii care urcă şi coboară din metrou. Viteza de derulare a acţiunii este mare, pentru a da senzaţia de dinamism. Prim-plan cu ceasul de pe peronul staţiei de metrou, care arată ora 13:35.
FADE TO:
INTERIOR STAŢIA DE METROU UNIRII 2
Interiorul staţiei de metrou, la miezul zilei. Pe peron, călătorii aşteaptă sosirea trenului. Staţia este aglomerată. Unii sunt nervoşi, surescitaţi, alţii calmi şi cu un aer înţelept. Forfotă mare, lume pestriţă, un du-te vino continuu. Fără să iasă cu ceva în evidenţă, un tânăr de vreo 20 de ani stă sprijinit de peretele staţiei, la unul din capetele peronului, unde atmosfera este mai aerisită. Ascultă muzică în căşti şi este îmbrăcat în haine largi, hip-hop. Pe cap are o şapcă, dar se poate vedea că este ras. Lasă impresia că este licean. În acelaşi timp, pare a fi un tânăr de condiţie rezonabilă – îmbrăcat în haine de firmă, îngrijit, sănătos, cam slab dar, altfel, în condiţie fizică şi psihică bună. Şi totuşi, la o privire mai atentă, se poate vedea că este foarte palid, transpirat şi are ochii sticloşi, împăienjeniţi. Atunci când îşi schimbă poziţia în care era rezemat de perete se poate observa o anume nesiguranţă în mişcări. Brusc, se pune în mişcare şi se îndreaptă spre interiorul staţiei, unde sunt scaunele pentru călători. Se poate vedea că are un echilibru precar, se clatină evident. Mâinile îi tremură. Totuşi, se îndreaptă rectiliniu şi destul de convins spre singurul scaun liber din un anumit grup de scaune. Până să ajungă la el, însă, scaunul este ocupat de altcineva. Atunci se îndreaptă, cu un mers din ce în ce mai ezitant, spre un alt scaun liber, din alt grup de scaune, şi se aşează pe el, luându-i însă faţa unei bătrâne cu două sacoşe care ar fi vrut să ocupe acelaşi scaun. Aceasta este vădit nemulţumită. Nu observă problemele băiatului, sau, tocmai, le vede, dar le tratează cu dispreţ şi începe să boscorodească în gura mare.
BĂTRÂNA
Păi bine, măi, copile, nu şi-e ruşine? Alo! Domnu! Cu cine vorbesc eu? (băiatul o ignoră, ceilalţi călători de pe scaune încep să fie atenţi)Măi nesimţitule, după ce că eu, femeie bătrână, stau în picioare, iar tu stai pe scaun, te mai şi faci că nu mă auzi? Câtă nesimţire, domnule...Ce educaţie ţi-au dat părinţii aia ai tăi, măi copile? Dar ce mă mai mir, aşa sunteţi toţi. Vai de capul vostru. De fapt, vai de capul la ţărişoara asta că o să intre pe mâinile voastre. Mă, nesimţitule! Nu m-ai văzut că veneam spre scaun? De ce te-ai aşezat? Copii fără educaţie...
Tânărul, fără să o bage în seamă, se ridică, cu un aer vădit sfidător, de pe scaun şi se aşează pe jos, în apropiere. Deşi i-a luat locul, bătrâna continuă să îl acuze în fel şi chip, acum acompaniată şi de alţi oameni, de diferite vârste, dar nici unul tânăr, aflaţi pe scaunele din apropiere.
BĂTRÂNA
Aşa, aşează-te pe jos, acum, că spală fraiera aia de maică-ta. Sau poate ai bani să îţi iei haine în fiecare zi? Câtă îngălare, domnule..., câtă delăsare. Nu ştiu unde dracu vă e mintea, la ăştia tineri...
CEILALŢI CĂLĂTORI, VECINI DE SCAUN CU BĂTRÂNA (în zeflemea, cu dispreţ)
E, doamnă, unde să le fie mintea? La sex! La droguri! Sexy-sexy.
Ruşine!
Băi băiatule, când eram la vârsta ta, aveam deja ani de zile în câmpul muncii !
Huooo! Aurolacii!
Fir-aţi ai dracului de drogaţi !
Mai bine v-aţi duce la muncă, decât să faceţi umbră pământului de pomană! Nespălatul dracului!
Aşezat tot pe jos, băiatul la început pare indiferent, dar, pe măsură ce se înmulţesc vocile ce îl blamează, devine tot mai iritat.
BĂIATUL
Ce pula mea vreţi, bă? Hai sictir, în pula mea!
Replica tânărului stârneşte furie printre cei de pe scaune.
CĂLĂTORII DE PE SCAUNE (în frunte cu Bătrâna)
Huooo!
Măgarule! La poliţie cu tine!
Porcule! Idiot fără minte ce eşti!
Un bătrân se ridică şi încearcă să îl lovească pe tânăr cu bastonul, ceea ce declanşează la acesta o reacţie de isterie necontrolată. Băiatul se ridică şi începe să îi înjure violent pe cei de pe scaune.
.............................................................
FADE TO:
INTERIOR STAŢIA DE METROU UNIRII 2
În staţia de metrou, lucrurile au revenit la normal, circulaţia trenurilor a fost reluată. Un tren abia soseşte în staţie, la acelaşi peron unde s-a petrecut tragedia cu tânărul electrocutat. Doar nişte lumânări, deja topite, mai amintesc de acest lucru. Călătorii s-au urcat în tren şi aşteaptă conductorul să anunţe închiderea uşilor. Din senin, un bărbat, trecut de prima tinereţe şi evident aflat în stare de ebrietate, apare în staţie de pe scări şi se repede în fugă către uşile deschise încă ale metroului. Graba şi nesiguranţa dată de aburii alcoolului fac ca un picior al acestuia să scape în locul gol dintre marginea peronului şi vagonul de metrou. Conductorul a anunţat deja închiderea uşilor, iar bărbatul este captiv, cu piciorul afundat până la femur între vagonul de metrou şi peron.
CĂLĂTORII DIN VAGON (îngroziţi)
Nu închide uşile! Nu închide uşile! Săriţi! Să îl ajute careva! Ţineţi, dom’ne, de uşi, să nu se închidă.
Rămas în zonă să calmeze situaţia, după întâmplarea tragică cu băiatul căzut de pe peron, Socoliu se repede şi îl ridică pe bărbat de subsuori, ajutându-l să se elibereze, apoi îl ajută să se aşeze pe unul din scaunele din staţie. Spre uşurarea tuturor, trenul de metrou porneşte fără a se petrece o (nouă) tragedie.
SOCOLIU (sprijinindu-l pe bărbat, către scaun)
Hai, uşor, uşor. Hai, că am scăpat. Ce naiba, domnule, unde îţi era mintea?
BĂRBATUL (încă înspăimântat, pe scaun)
Mulţumesc frumos. Mulţumesc foarte frumos.
SOCOLIU
Ce dracului, dom’ne, om în toată firea, umbli beat pe stradă. Dacă se petrecea o nenorocire? Ar trebui să te amendez, să nu te vezi.
BĂRBATUL
Amendează-mă, taie-mă, omoară-mă, dar nu sunt beat. Am băut şi eu nişte bere...ce era să fac? Sunt vai mama mea. Uite, dacă vrei, mă ridic şi merg, să vezi că pot să merg normal.
SOCOLIU
E, pe dracu, nu eşti beat. Vii de la muncă? Cum dracului te-ai îmbătat încă de la ora asta? (se uită la ceas) Aoleo, e trecut de patru. Oricum, unde lucrezi dumneata, că pleci aşa matol de acolo?
BĂRBATUL
Păi, asta e, că nu mai lucrez nicăieri. M-au disponibilizat, fir-ar rasa a dracului să le fie. Uită-te la mine, om serios, tată de familie, m-au aruncat ca pe o măsea stricată. Cică nu mai eram eficienţi. O viaţă întreagă am muncit pe brânci acolo şi, acum, dintr-o dată, nu mai sunt eficient. Nici nu mai aveam mult până la pensie.
Bărbatul se uită în jos şi devine foarte înnegurat. Aproape că a uitat de poliţistul de lângă el.
SOCOLIU
Ce lucrai?
BĂRBATUL
Am fost toată viaţa electrician. Acum sunt disponibilizat. Dă-mi o amendă şi m-ai rezolvat, nu am nici după ce să beau apă.
SOCOLIU
Da’ bere bei…
BĂRBATUL
Ei, asta-i...dacă nici o bere nu aş mai putea să beau... Oricum, a fost tot ce am putut să îmi iau din banii pe care îi mai aveam. O viaţă de muncă...
Socoliu se uită la bărbat şi i se face milă. Se hotărăşte să nu îl mai amendeze şi să îl lase în pace. Îl mai mustră însă o dată.
SOCOLIU
Bine, bre, hai, să nu zici că sunt eu băiat rău. Ai grijă cum umbli. Dacă te mai învârţi mult băut pe străzi, tot te amendează până la urmă careva. Şi cască ochii pe unde mergi, să nu îţi rupi gâtul.
BĂRBATUL
Mulţumesc, taică, să trăieşti.
Socoliu îl lasă pe bărbat pe scaunul pe care îl aşezase şi porneşte spre secţia de poliţie.
CUT TO:
INTERIOR STAŢIA DE METROU UNIRII 2
Socoliu este în faţa scărilor ce dau spre ieşirea din staţia de metrou, dar şi spre secţia de poliţie. De pe culoarul ce vine dinspre Unirii 1 îl vede venind pe Alexandrescu şi îl salută cu degetul la şapcă. Alexandrescu îi răspunde la fel şi zâmbeşte. Pornesc amândoi în sus, pe scări, spre secţie.
ALEXANDRESCU
Ce fapte de vitejie a mai făcut tânărul poliţist Socoliu?
SOCOLIU (amuzat, dar fără să râdă)
Ei, asta-i. Pe unde ai fost?
...........................................................
CUT TO:
INT. SECŢIA DE POLIŢIE METROU UNIRII
Uşa se deschide şi Socoliu, urmat de Alexandrescu, intră în secţie. Inspectorul Teodorescu este aşezat la birou şi studiază nişte dosare, cu un ochi pe monitoarele cu imagini din staţie.
TEODORESCU (către Socoliu)
Era să o păţească cetăţeanul ăla(face semn către monitoare). A avut mare noroc cu tine. Bine că te mişti aşa repede, altfel nu ştiu ce ar fi ieşit. Un mort pe ziua de azi e deja prea mult. Doi ar fi fost un adevărat dezastru.
SOCOLIU
Mda, era trotilat bine. Niciodată nu i-am înţeles pe cei care se îmbată. Mi se par nişte oameni foarte slabi. Şi eu mai iau câte un pahar, din când în când, de ce să nu recunosc, dar niciodată până acolo cât să îmi pierd controlul. Şi cum era ăsta, să umbli beat pe stradă...şi-o fac cu mâna lor.
ALEXANDRESCU
Păi, tocmai, că am înţeles că nu l-ai amendat. Dacă îşi lua o amendă, se lecuia. Nu mai umbla beat pe stradă neam de neamul lui.
TEODORESCU
Ce să îl amendeze, mă? Pe cine? Tu nu l-ai văzut cum arăta – era vai de el. Te mai uiţi şi la om. Îi dai amendă, nu are bani să şi-o plătească şi după aia se umplu puşcăriile cu nefericiţi din ăştia. Nu ei sunt duşmanii noştri.
SOCOLIU
Da, era amărât rău de tot. Îl dăduseră afară de la muncă. Mai zicea că e şi cap de familie. Îţi dai seama, cum o duc ăia? Acum, poate că îi înţeleg pe unii de ce se apucă să bea – de sărăcie.
ALEXANDRESCU (gânditor, cu glas mic)
Cam aşa o duc cam toţi. Mai ales, din ăştia care merg cu metroul, te uiţi la ei, parcă sunt fantome. Pe mulţi îi ştiu. Trec prin staţie la aceleaşi ore, în fiecare zi, de ani de zile. Se duc şi se întorc de la muncă cu aceleaşi trenuri, mereu şi mereu. Adică, la aceleaşi ore. Îţi dai seama ce serviciuri au, dacă se duc cu metroul. Nu au avut bani în ani de zile să îşi ia o coajă de maşină. Bine..., nu toţi. Am văzut în metrou şi pe unii destul de bine înţoliţi. Mai rar, dar am văzut.
SOCOLIU
E, pe dracu. Nu poţi să zici, că nu sunt chiar toţi muritori de foame. Noi nu venim cu metroul?
ALEXANDRESCU
Lasă-ne, mă, pe noi. Şi, în afară de asta, tu ai maşină? Dacă ai avea maşină, ai mai veni cu metroul?
SOCOLIU
Nu am maşină că nu vreau să îmi iau. La ce îmi trebuie?
ALEXANDRESCU
Haaai, mă, faci mişto de noi? Păi, dacă ai avea maşină, ţi-ai găsi şi tu o gagică mişto, că eşti băiat tânăr şi drăguţ. Serviciu stabil ai, eşti poliţist, om serios, nu? Ce-ţi mai trebuie? O maşină şi o gagică.
SOCOLIU
Nu o să stau niciodată cu una care se uită după maşina mea. Păi, o să îl vadă pe unul cu maşină mai scumpă şi se duce după ăla. Dacă nu o să îi placă de mine, tot degeaba. Tot o să dau eu peste cineva care gândeşte la fel.
TEODORESCU (zâmbind părinteşte)
Cam greu, Paule. Aici are dreptate Nicu. În zilele noastre toată lumea se uită după bani. Ai bani, eşti bine văzut. Nu ai bani – eşti fraier şi mergi cu metroul.
SOCOLIU
E, lasă, că şi să ai bani şi să nu ştii ce să faci cu ei...
ALEXANDRESCU
Da. Nu l-aţi văzut pe copilul ăla care a murit? Nu părea deloc sărac. După mine, era chiar de familie. Şi, când colo, un drogat nenorocit. Aşa sunt ăştia tineri acum, care au de toate. Nu ştiu ce să facă cu banii. Părinţii sunt cu treburi, cu servicii şi ei bea, se droghează, îşi fac de cap. Dacă i-ar ţine mai din scurt, poate nu ar fi aşa nişte golani, nişte derbedei nenorociţi. Prea le au pe toate la nas. Paştele şi Dumnezeii lor de puşlamale!
Socoliu îl ţintuieşte cu privirea pe Alexandrescu, Teodorescu se uită în pământ. Vorbele lui Alexandrescu par să descrie, intenţionat sau nu, exact ce s-a întâmplat cu Radu Teodorescu. Pentru câteva clipe, în secţie nimeni nu zice nimic, este o linişte apăsătoare. În cele din urmă, tot Alexandrescu este cel care rupe tăcerea.
ALEXANDRESCU
Mie mi s-a făcut foame, mă duc până la ăştia cu pateurile. Voi vreţi ceva?
TEODORESCU
Adu-mi şi mie o merdenea.
Episodul 1 - VINA
INT. SECŢIA DE POLIŢIE METROU UNIRII
Interiorul unei camere austere. De-a lungul pereţilor sunt aşezate birouri de lucru. Pe unul din birouri se află două monitoare şi un pupitru de control. Camera mai este mobilată cu o masă lungă, de lemn, flancată de două bănci fără spătar, tot de lemn. Se mai pot vedea scaune, atât la birouri, dar şi înşirate pe lângă pereţi, în continuarea birourilor, un cuier de haine, un calendar agăţat pe perete şi o uşă de fier ce dă spre altă încăpere. Camera este destul de mică şi senzaţia care predomină este cea de înghesuială. Lumina este stinsă, este semi-întuneric. Uşa se deschide şi pe ea intră doi poliţişti.
ALEXANDRESCU
Cum ai ajuns?
SOCOLIU
Ehhh, mersi, bine. Nu e nici dracul la ora asta pe stradă. Şi, în plus, primul metrou vine mereu la timp. Nu ştiu pentru cine, că, în afară de noi, nu se mai grăbeşte nimeni să se ducă la muncă aşa de dimineaţă.
ALEXANDRESCU
Hai, băi, lasă, că mai sunt şi alţi fraieri. şi, în afară de asta, de ce pula mea te grăbeşti? Nu poţi să vii încet? Uită-te la mine – mă vezi pe mine stresat?
Alexandrescu aprinde lumina, îşi agaţă haina în cuier şi cască zgomotos, aproape să i se rupă fălcile, făcând câteva mişcări de dezmorţire.
ALEXANDRESCU
Ai băut cafea?
SOCOLIU
Nu.
Alexandrescu dispare pe uşa de metal din interiorul secţiei.
SOCOLIU (strigând la Alexandrescu, aflat în camera alăturată)
Azi ar trebui să vină, aşa am fost înştiinţaţi. Noul şef. Am auzit că a făcut prăpăd „sus”. Ce să mai comentăm, poliţist adevărat, a dat cu aia de pământ, de i-a luat mama dracului. I-a cam luat pe toţi frica de el.
Alexandrescu se întoarce cu două căni mari de cafea. Socoliu continuă, de data asta pe un ton mai jos, făcându-se că nu observă privirea cam ironică a colegului său.
SOCOLIU
A împuşcat şi un cap al lumii interlope, un traficant de droguri. Abia aştept să lucrăm împreună. Bine.., acum, să vedem...Cu manglitorii şi aurolacii de care ne ocupăm noi, dracul ştie.
ALEXANDRESCU (soarbe din cafea)
Păi, dacă e aşa viteaz cum zici tu, de ce crezi că a fost detaşat în văgăuna asta? Că nu se dau medalii de merit ca să împuşti şobolani...Are el vreo bubă.
SOCOLIU
E, pe dracu. Aşa un om...sunt convins că l-au trimis aici tocmai că o să facă treabă bună. ştie meserie şi o să ne înveţe şi pe noi.
Alexandrescu, enervat, lasă senzaţia că e gata să dea drumul unei înjurături, dar se opreşte pentru că atenţia îi este captată de unul din monitoarele ce supraveghează staţia de metrou, încă destul de puţin populată.
ALEXANDRESCU
Da? Păi, pregăteşte-te pentru lecţii. Uite-l că vine.
Pe monitor se poate vedea un bărbat trecut de prima tinereţe, îmbrăcat în poliţist, ce urcă liniştit scările dinspre staţia de metrou spre secţia de poliţie.
CUT TO:
INT. SECŢIA DE POLIŢIE METROU UNIRII
Uşa se deschide şi în secţie intră inspectorul Valentin Teodorescu.
TEODORESCU
Bună dimineaţa.
ALEXANDRESCU
Bună dimineaţa.
SOCOLIU (foarte formal, îi oferă un scaun inspectorului)
Să trăiţi.
TEODORESCU
Vă rog, să lăsăm formalităţile. Aşa cum probabil că bănuiţi, eu sunt inspectorul Valentin Teodorescu şi, începând de azi, vom fi colegi. Vă rog să mă luaţi foarte în serios când spun colegi, pentru că chiar asta intenţionez să fim. Eu sunt nou în Serviciul Poliţie Metrou şi voi avea nevoie de ajutorul şi experienţa voastră pentru a mă adapta activităţilor specifice acestui serviciu. Mă bucur că am această posibilitate...(se corectează), această şansă, de a începe totul de la capăt, într-un mediu cu totul nou pentru mine. Sunt convins că va trebui să fac faţă unor provocări interesante.
SOCOLIU (aprobând din cap)
Cu siguranţă!
TEODORESCU
Aşadar, prezentările fiind făcute...ah, am uitat. Cu asta trebuia să începem.
Teodorescu întinde mâna pe rând celor doi poliţişti. Cei trei bărbaţi se prezintă, strângându-şi mâinile.
TEODORESCU (încercând să se scuze cu un zâmbet)
Acum, că prezentările au fost cu adevărat făcute, cred că putem să ne ocupăm efectiv de treabă. Am rugămintea să vă simţiţi liberi să vorbiţi fără ocolişuri în preajma mea. Dacă aveţi ceva de zis, spuneţi-o şi gata. Nu ezitaţi, nu staţi pe gânduri. Nu mănânc oameni. În loc să pierdem timpul cu probleme de comunicare între noi, mai bine am rezolva problemele pentru care suntem aici. Cât noi stăm pe gânduri, cetăţenii ar putea să aibă de suferit că nu suntem acolo, să îi protejăm. Nu vreau să spun vorbe mari, dar intenţionez să ne organizăm activitatea astfel încât nimeni să nu se poată plânge de noi. Vreau să fim cu adevărat în slujba cetăţenilor cinstiţi şi vreau să stârpim iarba rea de la rădăcină. Am fost destul de clar?
Socoliu încuviinţează din nou din cap. Alexandrescu este preocupat cu cana din care îşi soarbe tacticos cafeaua.
TEODORESCU
Acestea fiind zise, vreau să ştiu dacă aveţi să îmi puneţi vreo întrebare. Pentru întrebările de ordin personal în ceea ce mă priveşte, acum ar fi cel mai potrivit moment. Nu?
Socoliu încuviinţează din cap că nu are nici o întrebare. Alexandrescu se uită dezamăgit în cană – i s-a terminat cafeaua.
TEODORESCU
Bun. Atunci, ne putem apuca de treabă. (către Socoliu): Paul, te rog să îmi arăţi cum aveţi voi pe aici aranjate treburile. Dacă aveţi dosare cu urgenţe sau nerezolvate vreau să le văd. Şi orice altceva crezi tu de cuviinţă că ar trebui să îmi arăţi acum, încă de la început.
Socoliu îi prezintă inspectorului interiorul secţiei de poliţie, cele două monitoare şi birourile cu ce conţin ele. Apoi scoate nişte dosare dintr-un sertar şi începe să le prezinte lui Teodorescu, care s-a aşezat la biroul cu monitoarele. Între timp, Alexandrescu a dispărut după uşa de tablă şi a revenit fără cană.
ALEXANDRESCU (îndreptându-se către uşa secţiei de poliţie)
Eu mă duc să arunc un ochi prin staţie. Văd că a început să se strângă ceva lume şi, cum sunt acum, adormiţi, de dimineaţă, nu sunt prea atenţi la genţi şi portofele.
Studiind unul din dosarele date de Socoliu, Teodorescu îi face semn cu degetul mare de la mâna stângă ridicat în sus, cu pumnul strâns, că totul e ok. Alexandrescu iese pe uşă.
FADE TO:
TRANSITION: Cadre cu trenurile de metrou care vin şi pleacă din staţie, cu călătorii care urcă şi coboară din metrou. Viteza de derulare a acţiunii este mare, pentru a da senzaţia de dinamism. Prim-plan cu ceasul de pe peronul staţiei de metrou, care arată ora 13:35.
FADE TO:
INTERIOR STAŢIA DE METROU UNIRII 2
Interiorul staţiei de metrou, la miezul zilei. Pe peron, călătorii aşteaptă sosirea trenului. Staţia este aglomerată. Unii sunt nervoşi, surescitaţi, alţii calmi şi cu un aer înţelept. Forfotă mare, lume pestriţă, un du-te vino continuu. Fără să iasă cu ceva în evidenţă, un tânăr de vreo 20 de ani stă sprijinit de peretele staţiei, la unul din capetele peronului, unde atmosfera este mai aerisită. Ascultă muzică în căşti şi este îmbrăcat în haine largi, hip-hop. Pe cap are o şapcă, dar se poate vedea că este ras. Lasă impresia că este licean. În acelaşi timp, pare a fi un tânăr de condiţie rezonabilă – îmbrăcat în haine de firmă, îngrijit, sănătos, cam slab dar, altfel, în condiţie fizică şi psihică bună. Şi totuşi, la o privire mai atentă, se poate vedea că este foarte palid, transpirat şi are ochii sticloşi, împăienjeniţi. Atunci când îşi schimbă poziţia în care era rezemat de perete se poate observa o anume nesiguranţă în mişcări. Brusc, se pune în mişcare şi se îndreaptă spre interiorul staţiei, unde sunt scaunele pentru călători. Se poate vedea că are un echilibru precar, se clatină evident. Mâinile îi tremură. Totuşi, se îndreaptă rectiliniu şi destul de convins spre singurul scaun liber din un anumit grup de scaune. Până să ajungă la el, însă, scaunul este ocupat de altcineva. Atunci se îndreaptă, cu un mers din ce în ce mai ezitant, spre un alt scaun liber, din alt grup de scaune, şi se aşează pe el, luându-i însă faţa unei bătrâne cu două sacoşe care ar fi vrut să ocupe acelaşi scaun. Aceasta este vădit nemulţumită. Nu observă problemele băiatului, sau, tocmai, le vede, dar le tratează cu dispreţ şi începe să boscorodească în gura mare.
BĂTRÂNA
Păi bine, măi, copile, nu şi-e ruşine? Alo! Domnu! Cu cine vorbesc eu? (băiatul o ignoră, ceilalţi călători de pe scaune încep să fie atenţi)Măi nesimţitule, după ce că eu, femeie bătrână, stau în picioare, iar tu stai pe scaun, te mai şi faci că nu mă auzi? Câtă nesimţire, domnule...Ce educaţie ţi-au dat părinţii aia ai tăi, măi copile? Dar ce mă mai mir, aşa sunteţi toţi. Vai de capul vostru. De fapt, vai de capul la ţărişoara asta că o să intre pe mâinile voastre. Mă, nesimţitule! Nu m-ai văzut că veneam spre scaun? De ce te-ai aşezat? Copii fără educaţie...
Tânărul, fără să o bage în seamă, se ridică, cu un aer vădit sfidător, de pe scaun şi se aşează pe jos, în apropiere. Deşi i-a luat locul, bătrâna continuă să îl acuze în fel şi chip, acum acompaniată şi de alţi oameni, de diferite vârste, dar nici unul tânăr, aflaţi pe scaunele din apropiere.
BĂTRÂNA
Aşa, aşează-te pe jos, acum, că spală fraiera aia de maică-ta. Sau poate ai bani să îţi iei haine în fiecare zi? Câtă îngălare, domnule..., câtă delăsare. Nu ştiu unde dracu vă e mintea, la ăştia tineri...
CEILALŢI CĂLĂTORI, VECINI DE SCAUN CU BĂTRÂNA (în zeflemea, cu dispreţ)
E, doamnă, unde să le fie mintea? La sex! La droguri! Sexy-sexy.
Ruşine!
Băi băiatule, când eram la vârsta ta, aveam deja ani de zile în câmpul muncii !
Huooo! Aurolacii!
Fir-aţi ai dracului de drogaţi !
Mai bine v-aţi duce la muncă, decât să faceţi umbră pământului de pomană! Nespălatul dracului!
Aşezat tot pe jos, băiatul la început pare indiferent, dar, pe măsură ce se înmulţesc vocile ce îl blamează, devine tot mai iritat.
BĂIATUL
Ce pula mea vreţi, bă? Hai sictir, în pula mea!
Replica tânărului stârneşte furie printre cei de pe scaune.
CĂLĂTORII DE PE SCAUNE (în frunte cu Bătrâna)
Huooo!
Măgarule! La poliţie cu tine!
Porcule! Idiot fără minte ce eşti!
Un bătrân se ridică şi încearcă să îl lovească pe tânăr cu bastonul, ceea ce declanşează la acesta o reacţie de isterie necontrolată. Băiatul se ridică şi începe să îi înjure violent pe cei de pe scaune.
.............................................................
FADE TO:
INTERIOR STAŢIA DE METROU UNIRII 2
În staţia de metrou, lucrurile au revenit la normal, circulaţia trenurilor a fost reluată. Un tren abia soseşte în staţie, la acelaşi peron unde s-a petrecut tragedia cu tânărul electrocutat. Doar nişte lumânări, deja topite, mai amintesc de acest lucru. Călătorii s-au urcat în tren şi aşteaptă conductorul să anunţe închiderea uşilor. Din senin, un bărbat, trecut de prima tinereţe şi evident aflat în stare de ebrietate, apare în staţie de pe scări şi se repede în fugă către uşile deschise încă ale metroului. Graba şi nesiguranţa dată de aburii alcoolului fac ca un picior al acestuia să scape în locul gol dintre marginea peronului şi vagonul de metrou. Conductorul a anunţat deja închiderea uşilor, iar bărbatul este captiv, cu piciorul afundat până la femur între vagonul de metrou şi peron.
CĂLĂTORII DIN VAGON (îngroziţi)
Nu închide uşile! Nu închide uşile! Săriţi! Să îl ajute careva! Ţineţi, dom’ne, de uşi, să nu se închidă.
Rămas în zonă să calmeze situaţia, după întâmplarea tragică cu băiatul căzut de pe peron, Socoliu se repede şi îl ridică pe bărbat de subsuori, ajutându-l să se elibereze, apoi îl ajută să se aşeze pe unul din scaunele din staţie. Spre uşurarea tuturor, trenul de metrou porneşte fără a se petrece o (nouă) tragedie.
SOCOLIU (sprijinindu-l pe bărbat, către scaun)
Hai, uşor, uşor. Hai, că am scăpat. Ce naiba, domnule, unde îţi era mintea?
BĂRBATUL (încă înspăimântat, pe scaun)
Mulţumesc frumos. Mulţumesc foarte frumos.
SOCOLIU
Ce dracului, dom’ne, om în toată firea, umbli beat pe stradă. Dacă se petrecea o nenorocire? Ar trebui să te amendez, să nu te vezi.
BĂRBATUL
Amendează-mă, taie-mă, omoară-mă, dar nu sunt beat. Am băut şi eu nişte bere...ce era să fac? Sunt vai mama mea. Uite, dacă vrei, mă ridic şi merg, să vezi că pot să merg normal.
SOCOLIU
E, pe dracu, nu eşti beat. Vii de la muncă? Cum dracului te-ai îmbătat încă de la ora asta? (se uită la ceas) Aoleo, e trecut de patru. Oricum, unde lucrezi dumneata, că pleci aşa matol de acolo?
BĂRBATUL
Păi, asta e, că nu mai lucrez nicăieri. M-au disponibilizat, fir-ar rasa a dracului să le fie. Uită-te la mine, om serios, tată de familie, m-au aruncat ca pe o măsea stricată. Cică nu mai eram eficienţi. O viaţă întreagă am muncit pe brânci acolo şi, acum, dintr-o dată, nu mai sunt eficient. Nici nu mai aveam mult până la pensie.
Bărbatul se uită în jos şi devine foarte înnegurat. Aproape că a uitat de poliţistul de lângă el.
SOCOLIU
Ce lucrai?
BĂRBATUL
Am fost toată viaţa electrician. Acum sunt disponibilizat. Dă-mi o amendă şi m-ai rezolvat, nu am nici după ce să beau apă.
SOCOLIU
Da’ bere bei…
BĂRBATUL
Ei, asta-i...dacă nici o bere nu aş mai putea să beau... Oricum, a fost tot ce am putut să îmi iau din banii pe care îi mai aveam. O viaţă de muncă...
Socoliu se uită la bărbat şi i se face milă. Se hotărăşte să nu îl mai amendeze şi să îl lase în pace. Îl mai mustră însă o dată.
SOCOLIU
Bine, bre, hai, să nu zici că sunt eu băiat rău. Ai grijă cum umbli. Dacă te mai învârţi mult băut pe străzi, tot te amendează până la urmă careva. Şi cască ochii pe unde mergi, să nu îţi rupi gâtul.
BĂRBATUL
Mulţumesc, taică, să trăieşti.
Socoliu îl lasă pe bărbat pe scaunul pe care îl aşezase şi porneşte spre secţia de poliţie.
CUT TO:
INTERIOR STAŢIA DE METROU UNIRII 2
Socoliu este în faţa scărilor ce dau spre ieşirea din staţia de metrou, dar şi spre secţia de poliţie. De pe culoarul ce vine dinspre Unirii 1 îl vede venind pe Alexandrescu şi îl salută cu degetul la şapcă. Alexandrescu îi răspunde la fel şi zâmbeşte. Pornesc amândoi în sus, pe scări, spre secţie.
ALEXANDRESCU
Ce fapte de vitejie a mai făcut tânărul poliţist Socoliu?
SOCOLIU (amuzat, dar fără să râdă)
Ei, asta-i. Pe unde ai fost?
...........................................................
CUT TO:
INT. SECŢIA DE POLIŢIE METROU UNIRII
Uşa se deschide şi Socoliu, urmat de Alexandrescu, intră în secţie. Inspectorul Teodorescu este aşezat la birou şi studiază nişte dosare, cu un ochi pe monitoarele cu imagini din staţie.
TEODORESCU (către Socoliu)
Era să o păţească cetăţeanul ăla(face semn către monitoare). A avut mare noroc cu tine. Bine că te mişti aşa repede, altfel nu ştiu ce ar fi ieşit. Un mort pe ziua de azi e deja prea mult. Doi ar fi fost un adevărat dezastru.
SOCOLIU
Mda, era trotilat bine. Niciodată nu i-am înţeles pe cei care se îmbată. Mi se par nişte oameni foarte slabi. Şi eu mai iau câte un pahar, din când în când, de ce să nu recunosc, dar niciodată până acolo cât să îmi pierd controlul. Şi cum era ăsta, să umbli beat pe stradă...şi-o fac cu mâna lor.
ALEXANDRESCU
Păi, tocmai, că am înţeles că nu l-ai amendat. Dacă îşi lua o amendă, se lecuia. Nu mai umbla beat pe stradă neam de neamul lui.
TEODORESCU
Ce să îl amendeze, mă? Pe cine? Tu nu l-ai văzut cum arăta – era vai de el. Te mai uiţi şi la om. Îi dai amendă, nu are bani să şi-o plătească şi după aia se umplu puşcăriile cu nefericiţi din ăştia. Nu ei sunt duşmanii noştri.
SOCOLIU
Da, era amărât rău de tot. Îl dăduseră afară de la muncă. Mai zicea că e şi cap de familie. Îţi dai seama, cum o duc ăia? Acum, poate că îi înţeleg pe unii de ce se apucă să bea – de sărăcie.
ALEXANDRESCU (gânditor, cu glas mic)
Cam aşa o duc cam toţi. Mai ales, din ăştia care merg cu metroul, te uiţi la ei, parcă sunt fantome. Pe mulţi îi ştiu. Trec prin staţie la aceleaşi ore, în fiecare zi, de ani de zile. Se duc şi se întorc de la muncă cu aceleaşi trenuri, mereu şi mereu. Adică, la aceleaşi ore. Îţi dai seama ce serviciuri au, dacă se duc cu metroul. Nu au avut bani în ani de zile să îşi ia o coajă de maşină. Bine..., nu toţi. Am văzut în metrou şi pe unii destul de bine înţoliţi. Mai rar, dar am văzut.
SOCOLIU
E, pe dracu. Nu poţi să zici, că nu sunt chiar toţi muritori de foame. Noi nu venim cu metroul?
ALEXANDRESCU
Lasă-ne, mă, pe noi. Şi, în afară de asta, tu ai maşină? Dacă ai avea maşină, ai mai veni cu metroul?
SOCOLIU
Nu am maşină că nu vreau să îmi iau. La ce îmi trebuie?
ALEXANDRESCU
Haaai, mă, faci mişto de noi? Păi, dacă ai avea maşină, ţi-ai găsi şi tu o gagică mişto, că eşti băiat tânăr şi drăguţ. Serviciu stabil ai, eşti poliţist, om serios, nu? Ce-ţi mai trebuie? O maşină şi o gagică.
SOCOLIU
Nu o să stau niciodată cu una care se uită după maşina mea. Păi, o să îl vadă pe unul cu maşină mai scumpă şi se duce după ăla. Dacă nu o să îi placă de mine, tot degeaba. Tot o să dau eu peste cineva care gândeşte la fel.
TEODORESCU (zâmbind părinteşte)
Cam greu, Paule. Aici are dreptate Nicu. În zilele noastre toată lumea se uită după bani. Ai bani, eşti bine văzut. Nu ai bani – eşti fraier şi mergi cu metroul.
SOCOLIU
E, lasă, că şi să ai bani şi să nu ştii ce să faci cu ei...
ALEXANDRESCU
Da. Nu l-aţi văzut pe copilul ăla care a murit? Nu părea deloc sărac. După mine, era chiar de familie. Şi, când colo, un drogat nenorocit. Aşa sunt ăştia tineri acum, care au de toate. Nu ştiu ce să facă cu banii. Părinţii sunt cu treburi, cu servicii şi ei bea, se droghează, îşi fac de cap. Dacă i-ar ţine mai din scurt, poate nu ar fi aşa nişte golani, nişte derbedei nenorociţi. Prea le au pe toate la nas. Paştele şi Dumnezeii lor de puşlamale!
Socoliu îl ţintuieşte cu privirea pe Alexandrescu, Teodorescu se uită în pământ. Vorbele lui Alexandrescu par să descrie, intenţionat sau nu, exact ce s-a întâmplat cu Radu Teodorescu. Pentru câteva clipe, în secţie nimeni nu zice nimic, este o linişte apăsătoare. În cele din urmă, tot Alexandrescu este cel care rupe tăcerea.
ALEXANDRESCU
Mie mi s-a făcut foame, mă duc până la ăştia cu pateurile. Voi vreţi ceva?
TEODORESCU
Adu-mi şi mie o merdenea.
Si-apoi?
RăspundețiȘtergere