Treceți la conținutul principal

Napalm Death sînt ca vinul bun: cu cît mai vechi, cu atît mai buni

Trebuie să recunosc că iniţial am fost un pic nehotărît cu privire la al treilea concert susţinut de Napalm Death în România. Îi mai văzusem de două ori, în 2007 şi 2009, cu ocazia cîntărilor date în Preoteasa, respectiv, Becker Brau Bucureşti şi nu mă aşteptam la cine ştie ce noutăţi, mai ales că trupa britanică nu a scos nici un material discografic nou de la ultimul show susţinut în România. Am luat totuşi hotărîrea să merg şi să îi văd pentru a treia oară pentru că, în cele din urmă, nu ai ocazia să vezi prea des în acţiune pe viu clasici ai metalului extrem de talia celor de la Napalm Death.

Pot să afirm cu mîna pe inimă că a fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Concertul susţinut de englezi în Wings Club a fost de departe cel mai reuşit dintre cele trei cîntări date de ei în Bucureşti. Nu doar că de data asta sunetul a fost mult mai bun şi muzica lor a putut fi savurată de cunoscători pînă la ultima notă, dar membrii trupei s-au prezentat şi într-o formă fizică mult mai bună decît în precedentele două dăţi. Iar dacă în trecut Napalm Death au venit în Bucureşti cu mîinile în buzunare, aducînd doar chitările cu ei, de data şi-au adus şi sculele proprii, iar Danny a bătut pe toblele lui Pearl, ceea ce a contribuit fără doar şi poate la calitatea bună a sunetului.


Că tot a venit vorba de Danny Herrera, omul este de-a dreptul fabulos. Pe toată durata concertului a mitraliat tobele în continuu, fără nici o chiflă sau scăpare, dînd dovadă de o seriozitate ce lipseşte multor instrumentişti care nu au nici pe departe gradul său de notorietate. Şi care nici măcar nu îndrăznesc să încerce să facă ce reuşeşte el pe tobe. De altfel, îl ştiam, din înregistrările live şi din celelalte două concerte în care am putut să îl văd, doar că de data asta am avut privilegiul să îl şi pot auzi aşa cum trebuie.


Barney, la rîndul său, a fost în mare formă, ţinînd publicul în priză pe toată durata concerului. Şi Mitch mi s-a părut mult mai activ decît în precedentele cîntări, ceea ce a adus fără doar şi poate un plus de spectaculozitate. Shane a fost în nota obişnuită, adică de o constanţă dezarmantă. Mă văd nevoit să repet ce am spus şi după ce i-am văzut data trecută: nu ştiu cum reuşesc nişte oameni care nu mai sînt de ceva vreme prea tinerei să păstreze un asemenea ritm pe toată durata unui concert, adică mai mult de o oră. Pentru că noi, cei din primele rînduri ale audienţei, eram deja ameţiţi după a treia piesă şi am lăsat-o ceva mai moale cu headbangingul. Cel puţin eu.


În ceea ce priveşte publicul, a fost, la rîndul lui, la înălţime, ceea ce a contribuit, fără doar şi poate, la succesul serii. Interacţiunea cu membrii trupei a fost foarte reuşită şi ar fi fost şi mai reuşită dacă organizatorii nu ar fi luat decizia neinspirată, zic eu, de a plasa un rînd de bodyguarzi cu muşchi pe ceafă în faţa scenei. Pînă la urmă, însă, cei însărcinaţi cu securitatea au fost destul de rezonabili şi, după şocul iniţial de a fi în mijlocul unei mulţimi dezlănţuite de metalişti fanatici, au înţeles că nu avea nimeni nimic personal cu ei şi nu au apelat la violenţe inutile. Aşa că s-a zbierat în linişte, dacă pot spune aşa, s-a dat din cap în voie, ba s-a făcut şi slamdancing la greu.  


Englezii au abordat un setlist ceva mai actual decît la precedentele concerte din Bucureşti, îmbinînd piesele lor clasice cu destule titluri ce pot fi regăsite pe ultimele trei albume, repsectiv, The Code Is Red...Long Live the Code, Smear Campaign şi Time Waits for No Slave. Recunosc că mie mi-ar fi plăcut să aud mai mult material de pe Enemy of the Music Business, cel mai bun produs discografic al lor în opinia mea, dar, asta e, nu le poţi avea pe toate. O selecţie trebuia făcută, altfel am fi stat acolo toată noaptea. Şi, oricît de mult ne-am fi dorit noi, cei prezenţi în public, să se întîmple asta, ştim că aşa ceva nu se poate.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Opinia publică

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

KITSCH-ul şi modernitatea

( după Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii) Una dintre caracteristicile epocii noastre este aceea că am început să ne obişnuim cu schimbarea. Chiar şi experimentele artistice cele mai extreme par a stîrni prea puţin interes sau entuziasm. Imprevizibilul a devenit previzibil. Dacă modernitatea a orchestrat apariţia unei ,,estetici a surprizei’’, momentul de faţă pare a guverna totalul ei faliment. Astăzi, cele mai diverse produse artistice, acoperind toată gama, de la esoteric-sofisticat la kitsch-ul pur, îşi aşteaptă unele lîngă altele, în ,,supermarketul cultural’’, consumatorii respectivi. Estetici care se exclud una pe alta coexistă într-un şah etern, nici una nemaifiind în stare să preia cu adevărat conducerea. Cei mai mulţi analişti ai artei contemporane sînt de acord că lumea noastră este o lume pluralistă, în care orice este îngăduit din principiu. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în

Intemeierea statului Israel

1. Premise Lupta pentru dominatie si sfere de influenta in regiunea dintre Mediterana si marele Golf al petrolului a inceput inca de acum doua secole, cand teritoriile respective apartineau Imperiului Otoman. Prin pozitia sa strategica deosebita, facand legatura intre trei continente, Orientul Mijlociu a suscitat permanent interesul marilor imperii ale timpului, fiecare dintre acestea cautand sa se interfereze si sa acapareze cat mai mult spatiu in regiune, odata cu destramarea asteptata a Imperiului Otoman. Rezultatul primului razboi mondial a dat castig de cauza Marii Britanii si Frantei, care au preluat mostenirea otomana sub forma “mandatului” si a “protectoratelor” asupra celei mai mari parti din regiune, ignorand complet aspiratiile de libertate si independenta ale popoarelor ce traiau in aceasta parte a lumii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Franta a disparut de pe scena Orientului Mijlociu, iar pozitiile Marii Britanii s-au diminuat continuu, harta politic